Constantin: Încercăm să eliberăm de marţi adeverinţe fermierilor din sectorul vegetal, pentru obţinerea de credite-punte

Fermierii din sectorul vegetal ar putea obţine în cursul acestei săptămâni adeverinţele necesare pentru a accesa credite-punte, pe baza unei înţelegeri pe care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură o are cu sistemul bancar şi cu fermierul, a anunţat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 20:50
Constantin: Încercăm să eliberăm de marţi adeverinţe fermierilor din sectorul vegetal, pentru obţinerea de credite-punte

‘Ca în fiecare an, încercăm să venim cât mai repede posibil – adică după ce vom termina cel puţin controalele administrative – cu acele adeverinţe pe care le eliberăm şi de care beneficiază în special fermierii mari. Aceste adeverinţe pot fi utilizate până în momentul în care se plăteşte subvenţia – conform regulamentului european – plata pe suprafaţă şi subvenţia de la bugetul de stat. Fermierii pot merge la bănci şi pot contracta credite-punte, pe baza unei înţelegeri pe care APIA o are cu sistemul bancar şi cu fermierul. Încercăm de mâine, săptămâna aceasta, să eliberăm acele adeverinţe pe care le-au solicitat. Condiţiile le vom prezenta în momentul în care lucrurile vor fi definitive sub aspectul acelui protocol tripartit, pe care îl semnăm cu băncile, şi al controalelor. Deocamdată, nu se ştie procentul care va fi pe adeverinţe’, a spus Daniel Constantin, la conferinţa PRIA Agriculture.

Potrivit acestuia, se încearcă plata în avans, în condiţiile unui an mai dificil din punct de vedere agricol.

‘Cel mai important lucru este acela că încercăm şi în acest an să plătim în avans, dar este un an mai dificil. Toţi miniştrii agriculturii din cele 28 de state membre (ale Uniunii Europene – n. r.) au solicitat Comisiei Europene să putem să plătim fără controlul pe teren. Sper ca mâine, la reuniunea Consiliului, să avem acest accept şi să venim cu o plată în avans, care să fie undeva între 50 şi 70%, deci o plată mai mare. Am salutat şi propunerea fermierilor, care au spus că ar fi mai bine ca agricultorii care au fost afectaţi de secetă să primească 70%, iar restul să primească 50 – 60%, în funcţie de fondurile disponibile’, a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a menţionat, totodată, că efortul bugetar este uriaş, fiind identificate 850 de milioane de euro care pot fi plătite la sfârşitul lunii octombrie.

‘Eu am identificat 850 de milioane de euro pe care le putem plăti la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, astfel încât să facem o infuzie de capital către fermieri, pentru ca aceştia să poată să-şi continue activitatea agricolă. Cele 850 de milioane de euro sunt bani pe care-i împrumutăm de la Ministerul de Finanţe, prin Trezoreria Statului, şi pe care-i returnăm atunci când banii vor veni de la Comisia Europeană, peste două luni de zile. De aceea spun că efortul va fi uriaş pe bugetul de stat. În afară de cei 850 de milioane de euro, căutăm soluţii astfel încât să acoperim în luna noiembrie şi decembrie avansul pe care vrem să îl plătim pentru fermierii afectaţi de secetă. Acolo, deocamdată, nu putem avea o sumă, dar după estimările mele e vorba de mai bine de 500 de milioane de lei. Este o sumă uriaşă, deoarece anul acesta despăgubirile pot ajunge până la 400 de lei pe hectar, pe fondul unor pierderi mai mari ca în 2012. În acest an, şi fermele mari sunt afectate de secetă, care investesc foarte mult în zona de tehnologie. Avem estimări în legătură cu suprafaţă afectată de secetă, dar nu pot deocamdată să dau suprafeţe, pentru că s-ar reflecta în cantitatea totală şi după aceea ar putea influenţa preţul. Trebuie să lăsăm piaţa să decidă preţul şi nu prin prognoze pe care noi să le facem să avem influenţe sau interferenţe’, a subliniat şeful de la Agricultură.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...