CE declanşează proceduri de infringement împotriva României şi a altor 18 ţări, pentru nerespectarea dreptului la azil

Comisia Europeană a declanşat miercuri proceduri de infringement în cazul a 19 state membre, printre care şi România, pentru nerespectarea dreptului de azil, informează un comunicat al executivului comunitar, într-un context în care Europa încearcă să facă faţă celui mai mare val de imigranţi şi solicitanţi de azil de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Economica.net - mie, 23 sept. 2015, 10:53
CE declanşează proceduri de infringement împotriva României şi a altor 18 ţări, pentru nerespectarea dreptului la azil

În total, Comisia Europeană a iniţiat 40 de proceduri împotriva a 19 state care nu au informat Bruxellesul despre modul în care au transpus dreptul de azil european în legislaţiile lor naţionale, relatează AFP şi DPA.

”Este timpul ca statele membre să facă ceea ce trebuie să facă’, a precizat, într-un comunicat, vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, înaintea unui summit extraordinar al liderilor europeni la Bruxelles privind criza imigranţilor.

‘Sistemul nostru european comun de azil nu poate funcţiona decât dacă toată lumea respectă regulile. Cele 40 de proceduri de infringement de astăzi au ca scop să asigure că statele membre implementează şi aplică ceea ce au convenit să facă – şi au convenit să facă rapid şi pe deplin’, a mai subliniat el.

‘În Europa, toată lumea trebuie să respecte standardele adoptate în comun privind maniera de a-i primi pe solicitanţii de azil’, a precizat şi comisarul european responsabil cu migraţia, grecul Dimitris Avramopoulos. ‘Aceste standarde trebuie să fie pe deplin implementate şi respectate, odată cu respectarea permanentă a demnităţii şi drepturilor solicitanţilor de azil’, a adăugat el.

Singurele ţări care au scăpat de acţiunea Comisiei sunt Croaţia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Slovacia. Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie sunt exceptate de la aplicarea regulilor europene în acest domeniu. Nici Italia nu a fost atenţionată de Bruxelles, dar a fost nevoită în trecut să ofere clarificări CE.

Comisia, care monitorizează respectarea tratatelor, a trimis scrisori de notificare oficială către Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Scrisoarea de notificare oficială este primul pas din procedura de infringement, iar statele au la dispoziţie două luni pentru a notifica CE că au implementat legislaţia în cauză, în caz contrar riscând să ajungă în faţa Curţii de Justiţie a UE, care poate dispune amenzi.

România a primit scrisori de notificare oficială privind necomunicarea transpunerii Directivei privind procedurile de azil şi a Directivei privind condiţiile de primire, ambele din 2013.

Singurele ţări care au primit avize motivate, etapa a doua a procedurii de infringement, sunt Bulgaria şi Spania, în legătură cu aplicarea unei alte directive din 2011.

Grecia, care alături de Italia şi Ungaria se află la frontiera strategică a UE şi este punct de intrare în Europa pentru imigranţi, este în mod special arătată cu degetul, din cauza condiţiilor materiale de primire, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cel mai bine plătit executiv din imobiliare românești este Rüdiger Dany, CEO-ul NEPI Rokcastle, cel mai mare investitor de pe acest segment în România. Dany conduce un gigant cu active de peste......
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, ...
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile ...
Mai mulţi armatori, companii petroliere majore şi case de trading au suspendat transporturile de ţiţei, produse rafinate ...
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, ...