Mircea Duşa, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, va participa joi la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, care va avea loc la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles.
Economica.net - J, 08 oct. 2015, 05:33
Mircea Duşa, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda ministerialei va avea ca subiect principal discutarea stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO din Ţara Galilor, în special a Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (Readiness Action Plan/RAP) şi conturarea elementelor Agendei de adaptare de la Varşovia, în perspectiva viitoarei reuniuni aliate de nivel înalt din vara anului viitor.

Alte subiecte abordate vizează reforma Alianţei, îmbunătăţirea mecanismelor de decizie şi a capabilităţilor specifice, având în vedere evoluţiile îngrijorătoare din actualul mediu de securitate şi necesitatea de consolidare a capacităţii de contracarare eficientă a noilor provocări strategice, precizează comunicatul.

Sursa citată menţionează că reuniunea va cuprinde şi o sesiune de lucru a Comisiei NATO – Georgia, cu participarea ministrului georgian al apărării, Tinatin Khidasheli.

În marja reuniunii, ministrul român al Apărării Naţionale va avea întâlniri bilaterale cu omologii georgian şi grec, cu scopul intensificării cooperării în domeniul apărării între România şi aceste state, se mai arată în comunicatul MApN.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace......
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, ...
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...