„Titanicul italian”: Căutările după naufragiul vasului de croazieră au fost suspendate

Căutările demarate după naufragiul din largul coastelor italiene au fost suspendate din cauza condiţiilor metereologice nefavorabile. În acelaşi timp, autorităţile se tem de un dezastru care ar putea să afecteze Insula Giglio. Carburantul navei ar putea să ajungă în apele Mării Mediterane.
Economica.net - lun, 16 ian. 2012, 16:41

„Titanicul italian”, cum a fost numit vasul de croazieră, are o gaură de aproape 50 de metri, potrivit presei internaţionale. Televiziunea Al Jazeera a realizat un filmuleţ în care explică toate caracteristicile pachebotului şi unde este gaura de la nivelurile inferioare.

Căutările demarate au fost întrerupte din cauza condiţiilor meteo. Marea agitată şi chiar o furtună care a avut loc în zonă au provocat o mişcare de 9 centimetri a navei. Astfel, toate unităţile de salvare au fost evacuate.

Totodată, ministrul italian al Mediului a declarat că vasul reprezintă un risc foarte mare şi că o intervenţie este urgentă. Autorităţile încearcă să evite scurgerea carburantului din navă. Până acum nu a fost totuşi depistată nicio scurgere. Vasul are în rezervoarele sale peste 2.300 de tone de motorină care ameninţă insula şi chiar întregul arhipelag.

Vasul Costa Concordia a naufragiat, vineri noaptea, după ce a lovit un banc cu nisip. Acesta s-a înclinat într-o parte, iar în prezent este scufundat mai bine de jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar interbancar 24.09.2026
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2738 lei - 5,2780 lei, aproape de maximul istoric anunţat ieri la cursul BNR (5,2788 lei). ...
Mesaj RO-ALERT emis de autoritățile din Botoşani. O posibilă incursiune de drone
Mesaj RO-ALERT emis de autoritățile din Botoşani. O posibilă incursiune de drone
Autorităţile au emis, joi dimineaţă, o avertizare RO-ALERT pentru populaţie, pe fondul unei posibile incursiuni de drone ...
Acord între super-puteri. SUA şi China îşi prelungesc armistiţiul comercial până pe 10 ianuarie – Ce a spus Xi Jinping când a ajuns în America
Acord între super-puteri. SUA şi China îşi prelungesc armistiţiul comercial până pe 10 ianuarie – Ce a spus ...
SUA şi China au decis miercuri să prelungească armistiţiul lor comercial cu două luni, până pe 10 ianuarie, a anunţat ...
INTERVIU Nicuşor Dan – Ce spune președintele despre alegerile anticipate, Rusia, manipularea prin social media şi negocierile pentru guvern
INTERVIU Nicuşor Dan – Ce spune președintele despre alegerile anticipate, Rusia, manipularea prin social media şi ...
Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-şase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide şi cred ...