Tragedia aviatică din Sinai: ‘Nicio concluzie încă’ în privinţa cauzelor prăbuşirii avionului rus

''Nicio concluzie' nu a putut fi conturată încă în legătură cu originea dezintegrării în aer a avionului rus Airbus A321 implicat în tragedia de acum o săptămână din peninsula egipteană Sinai şi care s-a soldat cu 224 de morţi, a declarat sâmbătă şeful echipei de anchetatori, egipteanul Ayman el-Mokaddem, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 07 nov. 2015, 17:10
Tragedia aviatică din Sinai: 'Nicio concluzie încă' în privinţa cauzelor prăbuşirii avionului rus

‘Primele observaţii nu ne permit identificarea cauzelor care au dus la dezintegrarea aparatului’, a afirmat Ayman el-Mokaddem în cadrul unei conferinţe de presă la Cairo, după cum relatează AFP.

‘(…) Un zgomot a fost auzit în ultima secundă a înregistrării’ audio din cockpit, a mai indicat el. ‘O analiză spectrală urmează să fie făcută pentru a stabili originea acestui zgomot’, a adăugat şeful anchetatorilor.

Potrivit acestuia, ‘datele înregistrate de cele două cutii negre au putut fi recuperate cu succes (….), timpul între decolare şi ultimele date înregistrate fiind de 23 de minute şi 14 secunde’.

La rândul său, ministrul egiptean de externe, Sameh Choukri, a afirmat că ancheta în curs nu a permis încă emiterea unei explicaţii.

‘Nu am exclus nicio posibilitate, dar nu putem emite încă o ipoteză înainte ca ancheta să se finalizeze şi ca un raport complet să fie întocmit’, a subliniat ministrul egiptean.

O sursă apropiată anchetei în cauză a indicat vineri pentru AFP că analiza celor două cutii negre ale avionului, precum şi fotografiile cu resturile aparatului, privilegiază teoria unui atentat cu bombă.

Te-ar mai putea interesa și
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu......
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...