ÎCCJ: Un nou termen în dosarul „Gala Bute”, în care este inculpată Elena Udrea

Un nou termen în dosarul 'Gala Bute', în care fostul ministru Elena Udrea este judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, este programat miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Economica.net - mie, 11 nov. 2015, 04:49
ÎCCJ: Un nou termen în dosarul

La ultimul termen al procesului, din 21 octombrie, magistraţii au respins cererile depuse de denunţătorii Elenei Udrea de a fi judecaţi mai repede prin procedura simplificată, scrie Agerpres.

Este vorba de Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă, care au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia în faţa instanţei.

Pe de altă parte, magistraţii au respins cererea formulată de Societatea Naţională a Apelor Minerale de introducere în proces a Federaţiei Române de Box, în calitate de parte responsabilă civilmente.

În schimb, instanţa a dispus introducerea în dosar ca parte responsabilă civilmente a SC Europlus Computers SRL, actualmente SC EURO BOX PROMOTION SRL.

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul ‘Gala Bute’, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Te-ar mai putea interesa și
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei efectuate cu cardurile de credit Mastercard Standard şi Mastercard Gold,......
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
De vineri, 4 septembrie, începe o nouă ediție de toamnă a programului FIDELIS, care vine și de această dată cu randamente ...
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR 31 august 2026
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, ...
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează Grecia (BT/Endeavor Romania)
Premieră – Un grup de companii româneşti au realizat prima „imersiune de piaţă”, în Spania. Urmează ...
Un prim grup de companii româneşti care îşi pregătesc extinderea internaţională participă în această lună, la ...