Valoarea tranzacţiilor la bursă a crescut de peste două ori săptămâna trecută

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti au depăşit 442 de milioane de lei, fiind de 2,3 ori mai mare comparativ cu săptămâna anterioară.
Economica.net - D, 15 nov. 2015, 09:01
Valoarea tranzacţiilor la bursă a crescut de peste două ori săptămâna trecută

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti a urcat cu 121,8% comparativ cu săptămâna precedentă, până la 442,61 milioane de lei, pe fondul plasamentului privat accelerat cu acţiuni Banca Transilvania (TLV) derulat de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit analizei Puls Capital citată de Agerpres. 

BERD a anunţat vineri că şi-a redus participaţia la Banca Transilvania la 11,47%, de la 14,33%, prin vânzarea unui pachet de 86,76 milioane acţiuni. Valoarea tranzacţiei a fost de 216,9 milioane de lei. 

Valoarea totală tranzacţionată în această săptămână la BVB a depăşit 451 milioane de lei, iar cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania (304,91 milioane de lei), SIF Banat – Crişana (37,60 milioane de lei), Fondul Proprietatea (32,24 milioane de lei), BRD – SocGen (14,88 milioane de lei) şi Romgaz (13,56 milioane de lei), se arată în analiza realizată de Intercapital Invest. 

Tranzacţiile cu produse structurare s-au cifrat la 7,30 milioane de lei, cele cu obligaţiuni la 1,30 milioane de lei şi cu unităţi de fond – 30.000 lei. 

Indicii bursieri au consemnat evoluţii în general negative, cuprinse între – 1,28% pe indicele SIF-urilor BET – FI şi 0,01% pe indicele BET-NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi. 

Un număr de 28 de titluri au avut evoluţii pozitive, 8 au avut evoluţii stabile şi 38 au înregistrat evoluţii negative. Cele mai mari creşteri s-au consemnat pe acţiunile Electroaparataj (EPJ) – plus 11,34%, Farmaceutica Remedia (RMAH) – 10,48% şi Retrasib (RTRA) – 7,62%. 

Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile IAR SA (IARV) – minus 11,05%, Prefab (PREH) – minus 10% şi Aerostar (ARS) – minus 8,79%. 

‘Tendinţa de scădere din această săptămână apare pe fondul rezultatelor aferente trimestrului 3 raportate de către companiile de la BVB dar şi pe fondul corecţiei mai puternice a pieţelor externe. Astfel, indicii EuroStoxx50 (urmăreşte evoluţia a 50 de titluri din 12 state ale zonei euro – n.r.) şi DAX (indicele principal al Bursei de la Frankfurt – n.r.) au scăzut cu 3,08% şi, respectiv, cu 2,57% în timp ce indicele american DJIA s-a depreciat cu 2,58% până la finalul şedinţei de joi, scăderea continuând şi în şedinţa de vineri. Pieţele au fost influenţate negativ de corecţia înregistrată de preţul petrolului, după ce au fost anunţate volume record de barili de ţiţei depozitate în tancuri petroliere în timp ce cererea pentru petrol este în continuă scădere’, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...