Marius-Raul Bostan, propus la Ministerul Comunicaţiilor – Fisa biografica CV

Marius-Raul Bostan este licenţiat în matematică. De asemenea, a absolvit cursuri postuniversitare de management în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. A urmat cursuri de specializare în Anglia şi Italia, Germania şi Olanda. 
Economica.net - D, 15 nov. 2015, 15:40
Marius-Raul Bostan, propus la Ministerul Comunicaţiilor - Fisa biografica CV

Are o vastă experienţă în domeniul administraţiei publice locale şi centrale, managementului serviciilor publice şi atragerii de finanţări destinate investiţiilor în infrastructură. 

A colaborat la implementarea unor proiecte ale Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, pentru administraţia publică locală. 

Totodată, a fost organizator al primei Conferinţe Internaţionale de Descentralizare Fiscală din România. A lucrat cu experţii americani ai Research Triangle Institute, în cadrul operaţiunilor de emitere de obligaţiuni municipale. De asemenea, a lucrat la majoritatea emisiunilor de obligaţiuni din România. 

Este fondator şi Senior Partner al VMB Partners SA. 

Preşedinte al Fundaţiei Naţionale a Tinerilor Manageri – FNTM. 

Membru în Consiliul de Administraţie al Telekom Romania, numit de Ministerul pentru Societatea Informaţională. 

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...