Criza imigranţilor: Austria a început instalarea unui gard lung de 3,7 km la graniţa cu Slovenia

Austria a început luni lucrările de instalare a unui gard metalic pe o lungime de 3,7 km la graniţa cu Slovenia, vizând un control mai bun al fluxului de migranţi, chiar dacă numărul acestora a scăzut în ultimul timp, transmite AFP, notând că ridicarea acestui gard este o premieră între două state membre ale spaţiului Schengen.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 16:16
Criza imigranţilor: Austria a început instalarea unui gard lung de 3,7 km la graniţa cu Slovenia

La 13 noiembrie, cu câteva ore înaintea atentatelor de la Paris, guvernul de coaliţie de la Viena a anunţat ridicarea unui gard de 3,7 km, sub forma unui grilaj simplu înalt de 2,2 metri, fără sârmă ghimpată, de o parte şi de alta a postului de frontieră Spielfeld (sud).

Armata a început luni lucrările pregătitoare la postul de la Spielfeld, prin instalarea stâlpilor care vor susţine gardul, a constatat un fotograf al AFP. ‘Ne va permite să dirijăm oamenii astfel încât să traverseze doar pe la un punct de trecere’, a explicat pentru DPA purtătorul de cuvânt al poliţiei, Leo Josefus.

La momentul anunţului, guvernul a dat asigurări că instalaţia va putea fi demontată rapid şi că este ‘conformă (regulilor) Schengen’.

Ministrul de interne Johana Mikl-Leitner a provocat valuri în interiorul coaliţiei dintre social-democraţi şi conservatori, când, sub presiunea unei revigorări a extremei drepte, a susţinut ideea unui gard de-a lungul unei mari părţi din cei 300 km de frontieră cu Slovenia.

În cele din urmă s-a ajuns la un compromis, dar Viena îşi rezervă posibilitatea de a întări cu sârmă ghimpată, ‘dacă va fi necesar’, gardul de 3,7 km, prepoziţionând însă o instalaţie suplimentară de până la 25 de kilometri ce va putea fi ridicată dacă situaţia o va impune.

După Ungaria, care şi-a închis total pentru migranţi frontiera cu Serbia, apoi pe cea cu Croaţia, prin intermediul gardurilor de sârmă ghimpată, Slovenia a instalat dispozitive similare la graniţa cu Croaţia, permiţând însă în continuare tranzitul migranţilor şi refugiaţilor.

Aceste măsuri, precum şi vremea rece şi eforturile Turciei de a combate traficul de persoane spre Grecia au determinat ca numărul de migranţi să scadă cu peste o treime în noiembrie, potrivit datelor ONU.

‘În ultimele zile, au fost zero sosiri’ la Spielfeld, a declarat Josefus, precizând însă că luni au fost consemnate 1.200.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...