Vodafone România va contesta hotărârea Tribunalului Bucureşti privind clauza abuzivă în cazul rezilierii contactului

Hotărârea nr. 8254/2015, pronunţată pe 20 noiembrie 2015 de către Tribunalul Bucureşti într-un litigiu Vodafone nu este executorie şi urmează să fie atacată, au precizat, joi, reprezentanţi ai operatorului de telefonie mobilă.
Economica.net - J, 17 dec. 2015, 08:42
Vodafone România va contesta hotărârea Tribunalului Bucureşti privind clauza abuzivă în cazul rezilierii contactului

‘Vodafone România urmează să conteste această hotărâre în termen de 30 de zile de la momentul la care va primi motivarea instanţei de judecată’, arată reprezentanţii Vodafone România.

Litigiul priveşte clauza din contractele Vodafone România care stabileşte penalităţi pentru abonat, în cazul rezilierii contractului înainte de termenul scadent.

Tribunalul Bucureşti a admis pe 16 decembrie cererea Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), astfel încât operatorul va renunţa la clauzele abuzive din contracte.

După ce a primit mai multe reclamaţii de la abonaţii operatorului telecom Vodafone, ANPC a încheiat mai multe procese verbale de constatare. Potrivit legii 193/2000, de la 1 octombrie 2013, plângerile întemeiate care vizează contractele preformulate – aşa cum sunt şi cele de telefonie mobilă – sunt trimise în instanţă. În cazul în care instanţa constată că există prevederi contractuale cu caracter abuziv, aceasta dispune eliminarea acestora din toate contractele în executare încheiate între profesionistul în cauză şi consumatori.

Tribunalul Bucureşti a decis Vodafone să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate de același tip, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale. Totodată, instanța a amendat operatorul cu 200 lei pentru încălcarea prevederilor articolului 1, aliniatul 3 din Legea 193/2000, care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, conform Capital.

Potrivit sentinței din 20 noiembrie, Vodafone Romania va elimina din contracte obligația clientului de a plăti “o despăgubire în cazul încetării contractului înainte de expirarea duratei minime contractuale (…)” și paragrafele conform cărora clientul declară, la încheierea contractului, că “a citit, a înțeles și a acceptat clauzele cuprinse contract”. De asemenea, operatorul va elimina prevederile din contract care fac referire la modul de calcul al prejudiciului cauzat, care ia în calcul o sumă exprimată în euro, durata minimă contractuală și numărul de luni rămase până la expirarea duratei minime contractuale.

În plus, viitoatele contracte ale operatorului nu vor mai face referire la plata de către client a unei despăgubiri atunci când acesta va dori să utilizeze o extraopțiune lunară de Internet pe Mobil în roaming cu valoare în euro mai mică înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului Centrala Electrică Fotovoltaică Turda - 50,9 MWp, în cadrul unui......
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește cu muncitori aduși din China
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește ...
Strategia Spaniei de a atrage capital chinez pentru salvarea sectorului auto local ridică serioase semne de întrebare cu ...