MFE îşi propune îndeplinirea, până în octombrie, a condiţiilor ex-ante pentru atragerea fondurilor europene în 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene şi-a stabilit, pentru 2016, patru priorităţi strategice, şi anume îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante pentru atragerea fondurilor europene în perioada de programare 2014 - 2020, transparenţa totală a implementării programelor şi proiectelor europene, sprijinirea beneficiarilor de proiecte şi accelerarea implementării programelor FESI (Fonduri Structurale şi de Investiţii), conform listei de priorităţi strategice ale instituţiei, publicate vineri pe site-ul Guvernului, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 15 ian. 2016, 19:13
MFE îşi propune îndeplinirea, până în octombrie, a condiţiilor ex-ante pentru atragerea fondurilor europene în 2014-2020

Astfel, până în octombrie 2016, MFE îşi propune să finalizeze procesul privind asigurarea îndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante şi monitorizarea îndeplinirii acestora.

Tot până octombrie, în ceea ce priveşte transparenţa, se are în vedere ‘punerea la dispoziţie pe site-ul MFE a tuturor informaţiilor relevante privind gestionarea FESI 2014-2020 (publicarea listelor de proiecte, a contractelor încheiate şi raportarea lunară a stadiului implementării lor), crearea unui cadru prin care MFE să exercite un rol activ în ceea ce înseamnă transpunerea programelor în practică cu scopul de a acoperi nevoile reale ale beneficiarilor şi realizarea unei coordonări eficiente a informaţiilor furnizate cu privire la programele europene’.

În vederea sprijinirii beneficiarilor, măsurile vor viza simplificarea procedurilor de implementare a proiectelor şi standardizarea documentelor necesare prin implicarea tuturor instituţiilor relevante şi organizarea unor întâlniri comune MFE cu structurile regionale ale programelor finanţate din FESI pentru îmbunătăţirea relaţiei directe cu beneficiarii şi vor trebui finalizate până în octombrie 2016.

Măsurile preconizate pentru implementarea programelor FESI 2014-2020 urmăresc finalizarea procesului de acreditare pentru autorităţile implicate în sistemul de gestionare al FESI 2014-2020, care ar trebui încheiat în iunie, şi lansarea apelurilor de proiecte şi contractarea proiectelor aprobate conform calendarului, în perioada aprilie-octombrie.

Revizuirea cadrului normativ şi procedural privind proiectele de infrastructură mare ar trebui demarată în februarie şi finalizată în aprilie 2016.

Procesele interne vor urmări întărirea coordonării la nivelul FESI prin mecanisme interinstituţionale, prin activarea sub-comitetelor tematice de la nivelul Acordului de Parteneriat cu scopul asigurării îndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante (finalizare martie 2016) şi folosirea Comitetului de Management pentru Coordonarea FESI şi IS (instrumente structurale – n.r.) ca instrument în vederea adoptării deciziilor operaţionale privind măsurile de simplificare şi măsurile necesare pentru finalizarea desemnării (finalizare octombrie 2016).

Pentru crearea instrumentului de informare continuă a beneficiarilor FESI se va urmări operaţionalizarea centrului de informare pentru IS şi a reţelei sale teritoriale (inclusiv one-stop-shop pentru IMM). Prin centrul de informare sunt acoperite POIM (Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare), POC (Programul Operaţional Competitivitate), POCU (Programul Operaţional Capital Uman), POAT (Programul Operaţional Asistenţă Tehnică), POR (Programul Operaţional Regional), POCA (Programul Operaţional Capacitate Administrativă) legat la platforma integrată digitalizată (finalizare martie 2016).

Un alt obiectiv este extinderea centrului de informare pentru Obiectivul 3(CTE), PNDR (Programul National de Dezvoltare Rurală) şi POPAM (Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime), în perioada aprilie-iunie.

Până în aprilie 2016, se urmăreşte şi finalizarea sistemului electronic de gestionare a programelor şi proiectelor europene – SMIS 2014/MYSMIS2014, iar în perioada mai octombrie finalizarea tuturor funcţionalităţilor sistemului informatic.

Schemele de ajutor de stat şi ghidurile solicitantului vor fi elaborate până în martie 2016, când ar trebui finalizată şi planificarea procesului de evaluare şi contractare prin prisma resurselor umane necesare şi termenelor asumate.

În ceea ce priveşte resursele umane, se urmăreşte asigurarea unui nivel adecvat de resurse umane în cadrul sistemelor de management şi control al programelor, întărirea cu experţi a structurilor regionale ale PO Infrastructura Mare şi formarea şi instruirea beneficiarilor proiectelor finanţate prin fonduri europene.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat joi că planul de măsuri sectoriale cu priorităţile ministerelor în detaliu este finalizat şi, după publicare, va fi trimis către Parlament.

‘În primele săptămâni de la instalare, am solicitat fiecărui ministru să îşi stabilească priorităţile în detaliu pe domeniul pe care îl are în coordonare, pornind şi de la programul de guvernare şi de la ceea ce a găsit în minister, de la proiectele în curs, de la proiectele care trebuie începute sau idei cu care a venit în echipă. Suntem acum în măsură să finalizăm şi să publicăm acest plan de măsuri sectoriale, cred că în cursul zilei de azi (joi n.r.), dacă nu s-a făcut deja şi o să-l trimitem la Parlament şi o să-l facem şi public’, spunea Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea Guvernului și a politicienilor să ducă țara înainte
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea ...
Transformarea digitală are un impact pozitiv asupra economiilor, iar un nivel crescut de competențe digitale în rândul cetățenilor este strâns corelat cu salarii mai mari, a declarat Bogdan......
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni din 2024
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni ...
Creșterea prețurilor și tensiunile internaționale nu au afectat apetitul românilor pentru mașini exclusiviste. În ...
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Deficitul bugetar nu scade, ci creşte, după primul trimestru al acestui an, ceea ce este îngrijorător, în condiţiile ...
Autostrada Bucureștiului A0: Secțiunea dintre DN4 și A2 va fi dată în trafic cel târziu în august – secretar de stat
Autostrada Bucureștiului A0: Secțiunea dintre DN4 și A2 va fi dată în trafic cel târziu în august – secretar ...
Secțiunea de la nodul rutier cu DN4 până la A2 (circa 11 km) din lotul 1 al A0 Sud va fi dată în trafic cel târziu ...