Gazoductul Nord Stream 2 este un proiect motivat politic şi el subminează solidaritatea europeană – preşedintele Poloniei

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a estimat luni la Bruxelles că proiectul construirii a încă două conducte în cadrul gazoductului Nord Stream, ce leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, este motivat mai degrabă politic decât economic şi subminează solidaritatea europeană, el asigurând că ţara sa va cauta în continuare la nivel european căi legale de acţiune pentru a bloca această iniţiativă, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 18 ian. 2016, 13:47
Gazoductul Nord Stream 2 este un proiect motivat politic şi el subminează solidaritatea europeană - preşedintele Poloniei

‘Dezaprobăm această investiţie. Ea nu are nicio raţiune economică. (…) Este o investiţie de natură politică’, a spus şeful statului polonez la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Consiliului European, conaţionalul său Donald Tusk.

Concernul rus Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat anul trecut un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Dar înţelegerea, sprijinită mai ales de Germania şi Olanda, a stârnit proteste intense în statele central europene, care se tem că această iniţiativă va spori dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia.

Şi Comisia Europeană a anunţat că va examina dacă proiectul este conform cu legislaţia comunitară, amintind totodată că UE şi-a stabilit ca obiectiv să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu energie fără să fie însă afectat tranzitul gazelor prin Ucraina. Însă atât Gazprom cât şi partenerii săi europeni au convenit extinderea Nord Stream tocmai pentru ca fluxul gazelor ruseşti către Europa să ocolească Ucraina.

În declaraţia sa de luni, preşedintele polonez a asigurat că ţara sa va împotrivi în continuare acestui proiect, despre care a mai apreciat că este neconform cu legislaţia europeană şi subminează în acelaşi timp solidaritatea între statele UE.

Te-ar mai putea interesa și
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia urmează să fie vândut, a anunțat CITR, administratorul judiciar al companiei care a depus planul de reorganizare, potrivit unui comunicat de presă. ...
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
Metrorex anunță miercuri că scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Creşterea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi ameninţările asupra Strâmtorii Ormuz riscă să afecteze aprovizionarea ...
FOTO – Cum arată afişul oficial al World Cup 2026 (Cupa Mondială)
FOTO – Cum arată afişul oficial al World Cup 2026 (Cupa Mondială)
FIFA a dezvăluit marţi afişul oficial al Cupei Mondiale de fotbal 2026, marcând intrarea în ultimele 100 de zile rămase ...