5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 19.01.2012

Analiza sistemelor de sănătate din Europa, România va avea mai multe falimente în 2012 şi culisele războiului de peste 200 mil. euro dintre benzinari şi Concurenţă. Citeşte pe larg revista presei de business din 19 ianuarie 2012.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 07:25

ZF: Analiza sistemelor de sănătate din Europa: Ce au în comun şi spre ce model ar trebui să meargă România. Reformarea sănătăţii, domeniu în care statul cheltuieşte 5,5 mld. euro, a ajuns la a doua încercare în condiţiile în care ieri au avut loc primele consultări cu Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti, Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor şi Colegiul Medicilor. Un calendar al discuţiilor nu a fost făcut public, însă este aşteptat săptămâna viitoare. Primul proiect al noii legi, retras din discuţie săptămâna trecută, a iscat ample nemulţumiri în rândul populaţiei, în timp ce mediul privat şi asociaţiile din domeniu îl susţineau.

Adevărul: România va avea mai multe falimente în 2012. Printre firmele afectate se vor regăsi şi „nume sonore“, avertizează specialiştii în gestionarea riscurilor. În ultima parte a anului trecut, comportamentul de plată s-a înrăutăţit brusc, în sensul că s-au înmulţit incidentele de plată, astfel că am intrat în 2012 pe un „trend îngrijorător” de creştere a numărului falimentelor. Specialiştii companiei de evaluare Coface România, care au descris acest scenariu, observă că a crescut atât numărul incidentelor de plată, cât şi valoarea sumelor neîncasate.

EVZ: BMW a fost jupânul clasei premium şi în 2011. Producătorul din München a întrecut la mare luptă Audi, un concurent în creştere de formă, care, la rândul său, a izbutit să depăşească, în premieră, Mercedes-Benz. Rezultatele înregistrate anul trecut de producătorii de autoturisme premium au confirmat o dată în plus – dacă mai era nevoie – că această piaţă, în continuă creştere, chiar şi pe timp de criză, se împarte foarte evident în două: nemţii şi restul lumii. Pentru exactitate, divizarea ar trebui făcută la trei: două părţi maşinile germane, o parte toate celelalte.

România liberă: Amenzile pentru benzinari – Partea nevăzută a unui război de 205 milioane de euro. Culisele amenzii-record aplicate de Consiliul Concurenţei petroliştilor români sunt demne de un film de acţiune: investigatori racolaţi de cei anchetaţi, tehnică de investigaţie de ultimă generaţie, trădări şi greşeli aproape incredibile făcute de corporaţiile acuzate de constituirea unui cartel.

Capital: Ţi-ai ţine banii şapte ani la bancă pentru o dobândă dublă? Depozitul de viaţă lungă a ajuns în România. Mai multe bănci din România încearcă să atragă resurse pe termen lung şi promovează produse de economisire care până de curând erau aproape absente. Maturitatea maximă a depozitelor la termen a urcat chiar şi până la şapte ani. Câteva bănci din România, unele de dimensiuni mari, încearcă să atragă banii clienţilor cu depozite pe termene lungi. Cea mai lungă scadenţă este de găsit la Unicredit Ţiriac acolo unde maturitatea ajunge şi la 7 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Parlamentul de la Seul a aprobat joi un proiect de investiţii de 350 de miliarde de dolari în Statele Unite, legat de un acord comercial bilateral încheiat în octombrie anul trecut de Coreea de......
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Dacă salariatul, din motive justificate, nu poate efectua concediul de odihnă (CO) într-un an, cu acordul său, angajatorul ...
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără a fi luate în calcul efectele războiului din Golf
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără ...
Pe baza unei abordări prudente a prognozării veniturilor și cheltuielilor, Consiliul Fiscal apreciază construcția bugetară ...
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei, dr. Sulyok Tamas, va participa duminică, 15 marti, la manifestările organizate în municipiul Târgu ...