Cioloş: Sper ca reforma PAC să fie adoptată anul acesta

Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, şi-a exprimat speranţa că proiectul de reformare al Politicii Agricole Comune (PAC) va fi adoptat cât mai repede, poate chiar până la începutul anului viitor.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 09:43

‘Particip la Săptămâna Verde pentru a doua oară şi este o ocazie foarte bună pentru mine să mă întâlnesc cu diferiţi reprezentanţi ai sectorului agricol din Uniunea Europeană, dar şi din afara ei’, a apreciat oficialul român la o conferinţa de presă în care a clarificat anumite aspecte ale viitoarei reforme PAC.

Peste 5.000 de invitaţi au urmărit, joi seară, ceremonia de deschidere a celei de-a 77-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale pentru Alimentaţie, Agricultură şi Horticultură „Săptămâna Verde” de la Berlin (Germania), organizată de România în calitate de stat partener. ‘Săptămâna Verde’ este cea mai importantă expoziţie din lume în domeniul industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii, la ediţia din acest an urmând să expună peste 1.600 de companii din 53 de ţări, în 26 de pavilioane ce ocupă 115.000 mp. Organizatorii germani aşteaptă ca în cele 10 zile de expoziţie să intre pe porţile centrului expoziţional peste 400.000 de vizitatori. Pe lângă rolul de platformă de afaceri, târgul are şi caracterul unui festival al tradiţiilor gastronomice şi folclorice, având un impact mediatic de anvergură, atât în Germania, cât şi în plan global.

Comisia Europeană a adoptat şi a propus noua formă pentru Politica Agricolă Comună. Propunerile sunt acum pe masa Consiliului şi a Parlamentului European. Am început deja discuţiile în cadrul Consiliului, am numit deja raportorii şi sper că în acest an vom avansa şi vom merge cu propunerile la Consiliul Miniştrilor Agriculturii. Este important să vedem evoluţia discuţiilor şi din perspectivă bugetară, a explicat Dacian Ciloş.

Acesta susţine că se va analiza şi situaţia sectorului viticol, pentru a-i ajuta pe cei din acest sector să se organizeze la fel de bine ca cei din sectorul legume fructe, considerat cel mai bine reglementat şi organizat din UE. Astfel, viticultorii îşi vor spori puterea de negociere, poziţia pe piaţă, promovarea produselor şi vor fi create organizaţii profesionale de tipul celor din sectorul legume-fructe.

Întrebat de ziarişti cum comentează propunerea din reforma PAC ce vizează păstrarea rezervoarelor de biodiversitate sau a elementelor de peisaj pe cel puţin 7% din suprafeţele arabile, Cioloş a explicat că nu este corectă dezbaterea referitoare la procente, propunerea urmăreşte să protejeze diversitatea pe teritoriul suprafeţelor agricole şi să încurajeze fermierii în acest sens. Printre elementele de peisaj incluse în propunerea Comisiei se află perdeaua de protecţie vegetală (tufişurile, arbuştii şi pădurile care despart terenurile agricole de şosele). Pentru a consolida durabilitatea sectorului agricol din punct de vedere ecologic şi pentru a valorifica eforturile fermierilor, Comisia propune ca 30% din plăţile directe să fie acordate pentru adoptarea de practici care permit utilizarea optimă a resurselor naturale. Aceste practici includ diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente, protejarea rezervoarelor ecologice şi a peisajelor.

De asemenea, comisarul european pentru Agricultură a explicat că unul din scopurile reformei PAC îl reprezintă atragerea tinerilor spre agricultură. Pentru a susţine crearea de locuri de muncă şi pentru a încuraja tinerii să se implice în sectorul agricol, Comisia propune crearea unui nou ajutor pentru instalare, de care să poată beneficia, în timpul primilor cinci ani ai proiectului lor, fermierii care nu au împlinit 40 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
A treia schemă de energie pentru autoconsum. Suma a fost majorată la 265 de milioane de euro (AFIR)
A treia schemă de energie pentru autoconsum. Suma a fost majorată la 265 de milioane de euro (AFIR)
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va veni săptămâna viitoare cu a treia schemă de energie pentru autoconsum, cu o sumă majorată de 265 de milioane de euro, întrucât......
Germania – Bundesbank şi-a redus prognoza de creştere pentru 2026 la 0,5%, din cauza războiului din Iran
Germania – Bundesbank şi-a redus prognoza de creştere pentru 2026 la 0,5%, din cauza războiului din Iran
Banca Centrală a Germaniei (Budensbak) şi-a redus, vineri, prognoza de creştere pentru acest an la 0,5%, de la 0,6% cât ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 1 Nord a ajuns la un stadiu de 57,55% – constructor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 1 Nord a ajuns la un stadiu de 57,55% – constructor
Stadiul fizic al lucrărilor la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 a ajuns la 57,55%, anunță vineri compania ...
Ajutor pentru fermierii afectaţi de criza îngrăsămintelor. 540 de milioane de euro de la UE, dar fondurile totale ar putea ajunge la 1,5 miliarde
Ajutor pentru fermierii afectaţi de criza îngrăsămintelor. 540 de milioane de euro de la UE, dar fondurile totale ar ...
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un set de măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu creşterea ...