Blue Air zboară unde Tarom nu a reuşit. Compania lansează zboruri între Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, miercuri, că lansează trei noi rute interne de la 1 octombrie 2016, prin care va oferi zboruri între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cele mai importante oraşe din provincie, în condiţiile în care, în prezent, compania de stat Tarom nu oferă zboruri între aceste oraşe, şi care treptat începe să piardă din monopolul deţinut pe cursele interne. 
Economica.net - mie, 23 mart. 2016, 13:38
Blue Air zboară unde Tarom nu a reuşit. Compania lansează zboruri între Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi

Anterior, Blue Air a anunţat că lansează curse Bucureşti – Cluj Napoca, considerată cea mai profitabilă rută internă din România, la preţuri de la 90 de lei (circa 20 de euro), începând din 3 iunie.

Pentru cele trei noi rute lansate, „biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate), tarif ce include gratuit un bagaj de mână în limita a 10 kg, 1 bagaj de cală în limita a 32 kg şi un snack pe timpul zborului”, a precizat compania, într-un comunicat.

În prezent, Tarom este singura companie care operează zboruri interne regulate.

Însă pe lângă Blue Air, un alt transportator aerian low-cost, Wizz Air, a anunţat că lansează zboruri pe ruta Bucureşti-Cluj începând din 22 iulie, la preţuri care încep de la 39 de lei.

Totuşi, biletele la preţuri minime anunţate de către companiile low-cost sunt în număr limitat, iar pasagerii trebuie să plătească, de multe ori, diverse taxe pe lângă preţurile afişate.

În replică, Tarom a pus în vânzare, din 9 martie, bilete dus-întors pe ruta Bucureşti-Cluj la preţuri începând de la 40 de euro. Oferta Tarom este valabilă pentru călătorii efectuate începând cu 15 mai 2016. Biletele cu preţul minim de 40 de euro, cu toate taxele incluse, nu sunt limitate ca dată de vânzare şi călătorie, dar sunt în număr limitat.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...