„Acest salon istoric va putea fi vizitat de luni până vineri, între orele 11.00 şi 15.00…Oamenii au dreptul să viziteze acest spaţiu istoric, dar şi obligaţia de a păstra integritatea lui, astfel încât el să poată fi admirat şi de următoarele generaţii”, a notat ministrul Transporturilor.
Potrivit lui Ştefan-Ovidiu Popa, în ultimele două săptâmâni, Salonul Regal din Gara de Nord a fost închis pentru lucrări de igienizare, iar mobilierul, elementele arhitecturale şi obiectele expuse, care au suferit deteriorări, au fost restaurate.
La începutul acestei luni, Horaţiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a acuzat actuala conducere a instituţiei că vrea să închidă Salonul Regal din Gara de Nord. Potrivit lui Cosma (USR), Salonul Regal „trebuie să rămână deschis”, deoarece instituţiile statului au obligaţia să protejeze istoria şi să o facă accesibilă, nu „să o ascundă după uşi încuiate”.