„Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicaţi de aşteptare pe sensul de ieşire din România. În prezent, aproximativ 360 de camioane se află în coloană, în aşteptarea efectuării formalităţilor de trecere a frontierei”, a transmis, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.
Instituţia precizează că situaţia este determinată de volumul crescut al transporturilor de mărfuri, specific perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă, precum şi de capacitatea redusă de preluare a automarfarelor pe partea ucraineană.
„Astfel, în timp ce PTF Siret poate procesa, în condiţii normale, aproximativ 250 de camioane în 12 ore, autorităţile ucrainene preiau, în medie, între 170 şi 200 de automarfare în acelaşi interval, ceea ce determină acumularea acestora pe teritoriul României. Poliţia de Frontieră Română continuă demersurile de cooperare cu autorităţile ucrainene, în vederea identificării unor soluţii pentru creşterea ritmului de procesare şi reducerea timpilor de aşteptare”, a mai transmis sursa citată.
La nivelul PTF Siret sunt utilizate toate cele trei artere destinate traficului de automarfare, iar poliţiştii de frontieră efectuează verificări inclusiv asupra camioanelor aflate în coloană, cu ajutorul echipamentelor mobile eDAC.
„În paralel, în cooperare cu Poliţia Rutieră, sunt luate măsuri pentru gestionarea circulaţiei şi menţinerea accesului în zona punctului de trecere. Poliţia de Frontieră Română menţine toate resursele disponibile mobilizate şi adaptează măsurile operative în funcţie de evoluţia situaţiei, în colaborare cu structurile implicate, pentru fluidizarea traficului şi desfăşurarea acestuia în condiţii de siguranţă”, se mai arată în comunicat.
Poliţiştii de frontieră reiterează apelul către conducătorii auto de a manifesta răbdare şi înţelegere, de a respecta indicaţiile poliţiştilor şi semnalizarea rutieră temporară, de a nu depăşi coloana prin circulaţia pe contrasens şi de a permite accesul autovehiculelor de intervenţie.