Ministerul Economiei va numi manageri privaţi la 23 de companii din subordine în 2016

Ministerul Economiei va implementa principiile de guvernanţă corporativă, care implică în special selectarea şi numirea de manageri profesionişti, la 23 de companii din subordine în acest an, din care 13 vor avea noi manageri până la jumătatea acestui an, potrivit unui comunicat publicat, luni, de minister.
Economica.net - lun, 28 mart. 2016, 10:40
Ministerul Economiei va numi manageri privaţi la 23 de companii din subordine în 2016

În prezent, Ministerul Economiei are 56 de societăţi în subordine sau în coordonare.

Astfel, managementul privat va fi introdus, în primul semetru din acest an, la companiile Plafar, Societatea Naţională a Sării (Salrom), Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM), Cuprumin, Şantierul Naval 2 Mai, CNCIR SA, Compania de Investiţii pentru Turism, Iprochim, ICEM, Neptun Olimp, IOR, Conversmin şi Smart SA (filială a Transelectrica).

În a doua jumătate a acestui an, Ministerul Economiei va numi manageri privaţi la societăţile Băiţa, Romarm, Fabrica de arme Cugir, Arsenal Reşiţa, Pirochim Victoria, Uzina Mecanică Cugir, Şantierul Naval Mangalia, IAR, Romaero şi Avioane Craiova.

Potrivit ministerului, doar companiile Transelectrica, Teletrans (filială a Transelectrica) şi Transgaz au, în prezent, management profesionist selectat şi numit pe baza Ordonanţei de Urgenţă 109/2011.

În decembrie 2012, Ministerul Economiei a semnat un acord cadru cu patru asocieri de firme de recrutare pentru selectarea de manageri profesionişti pentru companiile din subordine.

Însă acordul nu a fost folosit decât în mică măsură, pentru că ministerul a continuat să numească şefi la multe din companiile din subordine în mod direct, fără selecţie prealabilă.

În 16 martie 2016, Ministerul Economiei a semnat un contract pentru selectarea unor membri în consiliile de administraţie sau de supraveghere ale companiilor Plafar, Salrom, Cuprumin, Societatea Naţională a Apelor Minerale şi Transelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa....
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag a început al doilea val de reduceri al campaniei Black Friday 2026, cu oferte noi la zeci de mii de produse din toate ...
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii ...
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor ...
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi de 259 milioane lei
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi ...
Cel mai mare eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la eMAG la ora 07:15, cu un interes la cote maxime: numărul ...