Trump prezice un acord cu Rusia privind Ucraina şi chiar „întreaga Europă”

Preşedintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioşi, după cum remarcă AFP, un viitor "mare acord" cu Rusia privind Ucraina şi a adăugat că acordul respectiv "ar putea să înglobeze întreaga Europă".
AGERPRES - vin, 06 nov. 2026, 09:07
Trump prezice un acord cu Rusia privind Ucraina şi chiar

În cadrul unor declaraţii făcute presei, preşedintele american a indicat că s-a întâlnit cu Kirill Dmitriev, emisarul omologului său rus Vladimir Putin, care a fost invitat de Prima Doamnă, Melania Trump, joi, la Casa Albă, scrie Agerpres.

El a adăugat că, în schimb, nu a avut nicio întâlnire cu delegaţia ucraineană, care a fost de asemenea invitată de soţia sa pentru un eveniment organizat pentru a celebra încetarea focului pe care aceasta a supervizat-o la Oleşki (în sudul Ucrainei), cu scopul evacuării locuitorilor din acest teritoriu de pe linia frontului.

„Va fi un mare acord şi va viza mai mult decât Ucraina. Va fi foarte mare. Acesta va cuprinde mai mult decât Ucraina, aş spune chiar că ar putea îngloba întreaga Europă”, a afirmat Donald Trump.

„Va fi un acord mare şi magnific şi toată lumea va fi încântată”, a dat el asigurări.

Negocieri între ruşi şi ucraineni sunt prevăzute pentru 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, cu mediere americană pentru a încerca să se găsească o soluţie la război.

Donald Trump s-a apropiat recent de Moscova, încheind un acord privind livrările de motorină rusească şi exceptând Rusia de la noile sancţiuni asupra sectorului său energetic, aminteşte AFP.

Declaraţiile făcute joi de preşedintele american vor suscita fără îndoială întrebări în mai multe ţări europene, legate militar de SUA şi NATO, notează AFP.

După victoria răsunătoare a democraţilor la alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi-a exprimat speranţa că viitorul Congres american, care îşi va începe lucrările din ianuarie, va exercita „o presiune mai mare asupra Rusiei”.

Moscova a subliniat, la rândul său, că Donald Trump rămâne „în funcţie”. „Sperăm sincer că-şi va continua eforturile în favoarea păcii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele american s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin şi cu preşedintele chinez Xi Jinping în cadrul viitoarei sale vizite în China, care va avea loc în mai puţin de două săptămâni la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul are un plan de relansare economică de „multe miliarde”. Ce spune Luca Niculescu despre aderarea la OCDE
Guvernul are un plan de relansare economică de „multe miliarde”. Ce spune Luca Niculescu despre aderarea la ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregăteşte un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va......
Ce spune premierul Luca Niculescu despre salariul minim
Ce spune premierul Luca Niculescu despre salariul minim
Salariu minim 2027 - Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe ...
Fidelis – Episodul 11/2026 începe azi. Ce dobânzi au titlurile de stat în lei şi euro
Fidelis – Episodul 11/2026 începe azi. Ce dobânzi au titlurile de stat în lei şi euro
FIDELIS - Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, ...
Strategia BMW Group pentru segmentul ultra-luxury: Primul model de serie BMW Alpina a intrat în faza testelor de viteză
Strategia BMW Group pentru segmentul ultra-luxury: Primul model de serie BMW Alpina a intrat în faza testelor de viteză
Automobilele BMW Alpina își propun să îmbine performanțele ridicate în regim de rulare la viteze mari cu un standard ...