CJUE: Un mandat de arestare din România poate fi anulat din cauza tratamentelor degradante

Aplicarea unui mandat de arestare emis de un stat membru UE poate fi anulată în cazul în care există riscul concret al tratamentelor inumane din cauza condiţiilor de încarcerare în statul respectiv, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul unei solicitări de arestare emise de România.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 11:54
CJUE: Un mandat de arestare din România poate fi anulat din cauza tratamentelor degradante

Aplicarea unui mandat de arestare emis de un stat membru UE poate fi anulată în cazul în care există riscul concret al tratamentelor inumane din cauza condiţiilor de încarcerare în statul respectiv, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul unei solicitări de arestare emise de România.

„Aplicarea unui mandat de arestare european poate fi refuzată în cazul în care există un risc concret de tratament inuman sau degradant din cauza condiţiilor de încarcerare în statul membru care a emis mandatul”, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit agenţiei ANSA.

„Dacă existenţa acestor riscuri nu poate fi exclusă într-un termen rezonabil, autoritatea care are rolul aplicării mandatului poate decide dacă pune capăt procedurii de extrădare a deţinutului”, a stabilit instanţa Uniunii Europene.

CJUE a luat această decizie în cazul a doi cetăţeni din România şi Ungaria vizaţi de mandate de arestare la nivel european.

Cei doi suspecţi se află în Germania, iar o instanţă judiciară germană s-a adresat CJUE pentru a afla dacă poate aplica mandatele de arestare în contextul în care există semne de întrebare privind condiţiile de încarcerare în România şi Ungaria. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit, în urmă cu doi ani, că România şi Ungaria au încălcat drepturile deţinuţilor, în contextul supraaglomerării din închisori.

Pentru luarea deciziilor de la caz la caz „va fi necesar să se demonstreze că există motive serioase de a crede că deţinutul este expus riscurilor din cauza condiţiilor de detenţie. Pentru evaluarea riscurilor, autoritatea responsabilă de aplicarea mandatului de arestare trebuie să ceară autorităţii emitente toate informaţiile necesare despre condiţiile de încarcerare”, precizează instanţa judiciară a Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...