Conţinutul actelor publicate de Monitorul Oficial ar putea fi accesibil permanent şi gratuit în varianta on-line

Conţinutul actelor publicate de Monitorul Oficial ar putea fi accesibil permanent şi gratuit în varianta on-line, pe pagina de internet, după ce senatorii au votat luni o propunere legislativă în acest sens, potrivit. Agerpres
Economica.net - lun, 11 apr. 2016, 17:21
Conţinutul actelor publicate de Monitorul Oficial ar putea fi accesibil permanent şi gratuit în varianta on-line

Senatul a modificat art.18 şi art.19 din Legea 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Propunerea legislativă, care a avut iniţial raport de respingere din partea Comisiei juridice a Senatului, a fost adoptată cu 48 de voturi ‘pentru’, 33 ‘împotrivă’ şi nouă abţineri.

Conform actului normativ, Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ editează Monitorul Oficial al României, atât în format tipărit, cât şi în format electronic. Formatul tipărit este pus la dispoziţia tuturor utilizatorilor, contra cost, iar formatul electronic în mod gratuit. Propunerea legislativă modifică astfel prevederea conform căreia Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât şi în format electronic, pe care îl pune la dispoziţia tuturor categoriilor de utilizatori contra cost.

De asemenea, Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ realizează un produs electronic conţinând sumarele monitoarelor şi actele publicate, care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil permanent, în variantă electronică pentru citire. În prezent, ‘Monitorul Oficial’ realizează un produs electronic conţinând actele publicate care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil, în varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicare.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, în actuala formă a Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial, actele normative, precum şi alte informaţii publicate de către acesta sunt disponibile gratuit, în versiunea on-line, doar pentru 10 zile de la publicarea lor, iar după expirarea acestei perioade oricare cetăţean sau instituţie de drept public sau privat este obligată să achiziţioneze un abonament lunar/anual, chiar dacă pentru MO accesul permanent nu implică noi costuri suplimentare, iar Monitorul Oficial nu este orientat către scopul obţinerii de profit.

Iniţiatorul, deputatul UNPR Gheorghe Florin a subliniat, între altele, că jurnalele oficiale din majoritatea statelor membre ale UE, precum şi Jurnalul Oficial al UE pun la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în varianta internet, accesul la actele publicate.

Forul decizional în privinţa propunerii legislative este Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...