Trei ambarcaţiuni s-au scufundat în portul Tulcea, din cauza zăpezii

Trei ambarcaţiuni de agrement s-au scufundat în Portul Comercial Tulcea, din cauza greutăţii zăpezii.
Economica.net - D, 22 ian. 2012, 10:07

Potrivit reprezentanţilor Căpităniei Zonale Tulcea, cele trei ambarcaţiuni de agrement erau acostate în Portul comercial Tulcea.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, acestea s-au scufundat sub greutatea zăpezii căzute timp de câteva ore.

În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime, iar traficul navelor în zonă nu a fost afectat.

Cele trei ambarcaţiuni nu erau supravegheate. Specialiştii susţin că dacă ar fi fost o persoană la bord pentru a avea grijă de acestea şi a îndepărta zăpada, acestea nu s-ar fi scufundat.

În prezent, autorităţile tulcene acţionează pentru scoaterea navelor la suprafaţă.  De asemenea, Căpitănia Zonala Tulcea a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor. El susține că acest proiect......
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze Canada în urma unui atac militar
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare "riscul extrem" al unei acţiuni militare a Statelor Unite sub ...
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia Europeană
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia ...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță, prin intermediul unui ...