Totti a intrat în istoria fotbalului italian

Emblematicul căpitan al echipei AS Roma, Francesco Totti, a intrat în istoria fotbalului italian prin cele două goluri înscrise la meciul cu Cesena, scor 5-1, el devenind jucătorul cu cele mai multe reuşite în Serie A, pentru aceeaşi formaţie - 211, informează AFP.
Economica.net - D, 22 ian. 2012, 10:15

Totti a depăşit un record vechi de 56 de ani, ce îi aparţinea suedezului Gunnar Nordahl – 210 goluri cu AC Milan, în perioada 1949-1956.

„Este ceea ce mi-am dorit mereu: să port acest tricou şi să bar record după record”, a declarat fotbalistul în vârstă de 35 de ani, care a avut însă nevoie de aproape 20 de ani pentru a-l depăşi pe Nordahl, el jucând la AS Roma din 1992.

Formaţia AS Roma, fără portarul Bogdan Lobonţ, a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (3-0), echipa atacantului Adrian Mutu, Cesena, în etapa a XIX-a a campionatului Italiei.

Primul gol al partidei a fost înscris de Francesco Totti, în secunda 40, fiind şi reuşita cu numărul 210 a italianului în Serie A. Totti a marcat şi în minutul 8. Celelalte trei goluri ale echipei din Roma au fost înscrise de Borini ‘9, Juan ’62 şi Pjanici ’70.

Pentru Cesena a marcat Eder, în minutul 58.

Adrian Mutu a jucat la echipa oaspete în prima repriză, fiind schimbat la pauză cu Candreva.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor. El susține că acest proiect......
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze Canada în urma unui atac militar
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare "riscul extrem" al unei acţiuni militare a Statelor Unite sub ...
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia Europeană
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia ...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță, prin intermediul unui ...