Primul mesaj al Regelui pentru protestatari

În cea de-a zecea zi de proteste, Casa Regală reacţionează la manifestaţiile care au pus stăpânire pe România. Regele Mihai şi Principesa Moşteniroare spun că sunt alături de români şi consideră că aceştia au ieşit în stradă pentru că şi-au pierdut încrederea, iar, prin proteste  îşi exprimă "frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese".
Economica.net - D, 22 ian. 2012, 12:17

„Familia Regala stie ca tot mai multi romani isi exprima cu tarie convingerile si nemultumirea, de mai multe zile, in orasele tarii si in strainatate. Povara cetatenilor este din ce in ce mai apasatoare. Clasa politica a tarii are datoria de a da raspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvant, le asteapta. Romanii si-au pierdut increderea. Ei cer astazi politicienilor un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului. Întreaga Familie Regala este alaturi sufleteste de toti cei care au in aceste momente nevoie de incurajare si solidaritate”, se arată într-un comunicat al Casei Regale, dat duminică publicităţii.

Potrivit acestuia, Regele Mihai I a spus in mesajul sau adresat Parlamentului Romaniei ca, ,,cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos”, iar aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva in Romania.

„Fara nici o indoiala, criza economica mondiala afecteaza Romania. Dar este, totodata, evident ca protestele din tara noastra merg mult mai departe decat atat: romanii isi exprima frustrarea fata de politicieni care nu au privit niciodata dincolo de ingustele lor interese, care au fost mai mult ocupati cu mici dispute personale decat cu buna administrare a tarii”, se mai arată în mesajul regal.

„Regele si Principesa Mostenitoare urmaresc evenimentele cu profunda ingrijorare si raman hotarati sa faca tot ce este in puterea lor pentru a apara si promova interesele Romaniei, fara sa favorizeze nici o formatiune politica. Aceasta a fost datoria Coroanei Romane, in fiecare generatie, si va ramane astfel in viitor”, este mesajul final.

Te-ar mai putea interesa și
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
Grupul maghiar MOL anunță că a finalizat lucrările de construcție la unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea, care a fost avariată în urma unui incendiu produs toamna trecută. Compania......
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă în favoarea Moscoveri
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă ...
Uniunea Europeană a decis să impună sancţiuni împotriva editorialistei ruse Xenia Fedorova, deja vizată de un ordin ...
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin ...
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...