Proteste ignorate. Coaliţia nu vrea anticipate!

Liderii coaliţiei au concluzionat, luni, că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie. Parlamentul se reuneşte luni în sesiune extraordinară, iar Opoziţia vrea să forţeze obţinerea unui vot privind demiterea Guvernului şi declanşarea alegerilor anticipate.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 09:16

Liderii coaliţiei guvernamentale s-au întrunit, luni dimineaţă, în şedinţă, pentru a discuta despre poziţia pe care o vor avea la sesiunea extraordinară a Parlamentului care va începe luni, la ora 13.00.

„Liderii coaliţiei nu sunt de acord cu ideea alegerilor anticipate, arătând că această procedură nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie dacă ar fi iniţiată”, au declarat, pentru Mediafax, surse din coaliţia guvernamentală.

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levete, a confirmat că membrii coaliţiei de guvernare, inclusiv Uniunea, nu sunt de acord cu organizarea de anticipate.

Senatorul a arătat că, în opinia coaliţiei, organizarea unor alegeri anticipate nu ar fi oportună în actualul contextul economic. Mai mult, un scrutin înainte de termen ar putea fi organizat cu doar câteva luni înainte de cel fixat prin decizia anterioară a coaliţiei de guvernare, ceea ce nu ar schimba cu mult situaţia.

Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11.00. Sesiunea extraordinară a fost convocată la solicitarea grupurilor PSD şi PNL, în contextul manifestaţiilor din stradă.

Premierul Emil Boc a salutat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, el precizând că Legislativul va întoarce pe toate faţetele situaţia politică din România şi arătând că este de discutat dacă e mai bine să se declanşeze alegeri anticipate.

Opoziţia va forţa, la sesiunea parlamentară extraordinară, obţinerea unui vot în plenul reunit al Parlamentului privind demiterea Guvernului şi declanşarea alegerilor anticipate, a declarat, vineri, pentru Mediafax, liderului grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa.

Te-ar mai putea interesa și
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
Grupul maghiar MOL anunță că a finalizat lucrările de construcție la unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea, care a fost avariată în urma unui incendiu produs toamna trecută. Compania......
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă în favoarea Moscoveri
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă ...
Uniunea Europeană a decis să impună sancţiuni împotriva editorialistei ruse Xenia Fedorova, deja vizată de un ordin ...
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin ...
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...