Câţi bani are la bancă românul „statistic”

În ultimul an, banii depuşi de români în depozite bancare s-au înmulţit. În medie, fiecare titular de depozit are la bancă 7.400 de lei, adică peste 1.700 de euro.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 12:55

Valoarea totală a depozitelor persoanelor fizice se ridica, la sfârşitul anului trecut, la 114,6  miliarde de lei, în creştere cu 8,2% faţă de nivelul consemnat la finalul lui 2010, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

La sfârşitul anului trecut, erau deschise, pe persoană fizică, un număr de 15,54 milioane de depozite, din totalul celor 16,54 milioane, restul fiind deschise de companii. Numărul titularilor de depozit persoane fizice a revenit astfel spre nivelul de la finalul anului trecut, după o scădere consemnată în trimestrele II şi III.

Reiese aşadar că, în cazul persoanelor fizice, suma medie aferentă fiecărui depozit se ridica, la sfârşitul lui 2011,  la circa 7.400 de lei, în creştere de la 6.800 de lei, cât era la finalul anului precedent. Datele se referă la tot sistemul bancar.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pe piața de asigurări din România. UNIQA lansează prima clauză de asigurare pentru acte de bullying din țară
Premieră pe piața de asigurări din România. UNIQA lansează prima clauză de asigurare pentru acte de bullying din țară
UNIQA Asigurări introduce o premieră pe piața locală: clauza suplimentară pentru acte de bullying comise de alți minori, disponibilă împreună cu asigurarea de locuință UNICASA, care oferă......
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol a trecut de pragul de 50% și la lucrările de pe tronsonul 3 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
Lucrările la Centura Comarnic sunt practic finalizate și se fac ultimele pregătiri pentru darea în trafic, anunță joi ...
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
Grupul maghiar MOL anunță că a finalizat lucrările de construcție la unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea, care a fost ...