Grupul Bosch a raportat în România o cifră de afaceri de 1,2 miliarde lei, în 2015

Cifra de afaceri înregistrată de Grupul Bosch în România a ajuns, în 2015, la 1,2 miliarde de lei, iar vânzările totale nete pe piaţa locală au crescut cu aproape 50% faţă de anul anterior, până la 1,7 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare ale companiei, publicate vineri.
Economica.net - vin, 27 mai 2016, 07:51
Grupul Bosch a raportat în România o cifră de afaceri de 1,2 miliarde lei, în 2015

Conform sursei citate, achiziţia completă a două foste joint-venture deţinute în părţi egale (BSH Hausgeräte GmbH şi Robert Bosch Automotive Steering GmbH) a dus la creşterea vânzărilor cu 30 de procente. Pe de altă parte, Bosch a înregistrat şi o importantă creştere operaţională, iar calculate pe o bază comparabilă, vânzările pe piaţa locală s-au majorat cu 12 procente.

În acelaşi timp, vânzările totale nete de 1,7 miliarde de lei (375 milioane de euro) în România, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au crescut faţă de anul precedent cu aproape 50%.

Per ansamblu, afacerile înregistrate de Bosch în România au ajuns, în 2015, la 1,2 miliarde de lei (272 milioane de euro).

În ceea ce priveşte numărul angajaţilor grupului în România, în anul 2015 acesta a fost de aproximativ 3.200 persoane, echivalentul unei creşteri de peste 30% comparativ cu anul 2014. Pentru acest an, se preconizează o majorare semnificativă a numărului de angajaţi, la un nivel similar, mai ales pentru reprezentanţele din Blaj, Cluj şi Timişoara.

Potrivit companiei, în cursul anului trecut, valoarea investiţiilor pe plan local s-a cifrat la aproximativ 178 milioane lei (40 de milioane euro), în timp ce pentru 2016 sunt planificate suplimentări, în special pentru continuarea dezvoltării liniilor de producţie pentru Soluţii de mobilitate.

‘Capacitatea în creştere şi operaţiunile în expansiune ale fabricilor Bosch din Blaj şi Cluj, precum şi extinderea activităţilor de R&D (Cercetare & Dezvoltare, n.r.) consolidează prezenţa companiei şi potenţialul constant de creştere în România. Locaţia din Jucu şi-a triplat producţia de la inaugurarea în anul 2014. În această fabrică, Bosch produce, printre altele, unităţi electronice de control pentru asistenţă la condus şi unităţi electronice pentru siguranţă, pentru clienţi globali din industria auto. În 2015 şi 2016, fabrica de componente auto din Jucu a adăugat produse noi în portofoliul propriu, inclusiv componente pentru airbaguri şi sisteme de asistenţă la parcare pentru un plus de siguranţă şi confort. În Blaj, divizia Soluţii de mobilitate a început producţia de componente de grup motopropulsor la finalul anului 2015 şi preconizează o creştere puternica a producţiei în 2016, prin extinderea proiectelor existente’, se notează în comunicatul companiei.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi, pe lângă Centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, mai operează o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată, de asemenea, în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timisoara. Totodată, în Bucureşti, Bosch deţine un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul în Capitală.

La nivel mondial, Grupul Bosch are circa 375.000 de angajaţi şi a generat, în 2015, vânzări de peste 70,6 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii luni de Ministerul Economiei, boom-ul în industriile mari consumatoare de......
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a ...
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Fostul prim-ministru Viktor Orban, liderul partidului de opoziţie Fidesz, a susţinut că Ungaria trece printr-un proces ...