PDL şi-a adus aplaudacii la Parlament. Ce spun aceştia VIDEO

Puterea a venit cu întăriri în Parlament. Peste o sută cincizeci de persoane au fost aduse pentru a-l susţine, de la balcon, pe Emil Boc, care a susţinut un discurs în plenul Legislativului.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 16:26

Cei veniţi să-l susţină pe Emil Boc, în majoritate persoane în vârstă, şi-au făcut apariţia cu mult înainte de începerea şedinţei extraordinare din Parlament.

Ei nu s-au ferit să recunoască în faţa camerelor că sunt susţinători ai Guvernului.

„Noi vrem alegeri comasate, ceea ce se întâmplă acum este clar manipulare, nu ştim cine o face, dar o face”, a declarat o doamnă care a mărturisit că a fost invitată, la Parlament, de către democrat-liberali.

O altă susţinătoare s-a declarat revoltată că Executivul este acuzat pe nedrept.

„Eu personal sunt pensionară şi mi se pare nedrept ce face Opoziţia vis-a-vis de cât s-a făcut până acum„, a afirmat invitata.

Mai multe zeci de persoane au asistat de la balcoanele din sala de plen la dezbaterile care vor avea loc, luni, în Parlament, privind situaţia economică, socială şi politcă, solicitarea de acces fiind formulată, potrivit staff-ului tehnnic, de către grupul PDL.

Grupul democrat-liberal a solicitat ca un număr de 168 de persoane să asiste la lucrările plenului reunit, în condiţiile în care la balcoanele din sala de plen există doar 164 de locuri disponibile.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...