Băncile şi companiile mari vor trebui să raporteze informaţii privind impactul social şi de mediu

Companiile care au peste 500 de angajaţi, cele listate la bursă, băncile şi firmele de asigurări vor fi obligate ca, din 2018, să publice informaţii privind activitatea lor non-financiară, precum impactul social şi de mediu, a declarat, joi, Sandra Genee, senior coordonator în cadrul organizaţiei nonguvernamentale Global Reporting Initivative (GRI), prezentă în cadrul conferinţei-dezbatere 'Raportarea non-financiară, calea către un business sustenabil', organizată de Idea Events, împreună cu Let's Do It, Romania!.
Economica.net - J, 02 iun. 2016, 10:41
Băncile şi companiile mari vor trebui să raporteze informaţii privind impactul social şi de mediu

‘Directiva prevede că vor trebui publicate informaţii privind activitatea companiei şi impactul asupra mediului, aspecte referitoare la angajaţi, respectarea drepturilor omului, măsuri anticorupţie şi de prevenire a mitei. Directiva trebuie transpusă în legislaţiile naţionale în 2017, iar în 2018 vor trebui să apară primele raportări’, a spus Genee.

Potrivit acesteia, vor intra sub incidenţa acestei directive peste 6.000 de companii la nivel european.

‘Comisia Europeană estimează că vor intra sub incidenţa acestei directive 6.000 de companii din Uniunea Europeană, însă eu estimez că vor fi mai multe. Doar Suedia, de exemplu, care a transpus deja directiva, a anunţat că vor trebui să raporteze 1.500-2.000 de firme din acest stat, în condiţiile în care cei de acolo, în transpunerea directivei, au prevăzut că trebuie să raporteze firmele cu un număr mai mic de angajaţi decât prevede directiva’, a completat reprezentanta GRI.

Sandra Genee a recomandat companiilor care vor intra sub incidenţa directivei să se pregătească încă de acum, întrucât termenul până la care sunt obligate să realizeze aceste raportări este foarte scurt.

‘În România, Guvernul va trebui să decidă ce şi cine va raporta, însă până atunci trebuie să vă puneţi companiile în ordine’, a subliniat Genee.

‘În România nici măcar nu se ştie ce ministere sunt responsabile pentru implementarea acestei directive, deşi implementarea trebuie realizată în anul 2017. Problema este că firmele la nivel naţional încă nu ştiu ce şi când trebuie raportat. Conform directivei, primele raportări vor trebui făcute în 2018, însă pregătirea unui astfel de raport durează chiar şi 6-8 luni’, a spus Andreea Giovani, sustainability manager în cadrul companiei de consultanţă PwC România.

Ea a arătat că Ministerul Finanţelor a cochetat cu ideea că ar putea implementa directiva doar în ceea ce priveşte companiile listate. 

‘S-a spus că ar trebui implicat şi Ministerul Economiei, pentru companiile mari cu peste 500 de angajaţi. Totodată, aspectele legate de bănci intră sub incidenţa BNR (Băncii Naţionale a României – n.r.), iar cele referitoare la companiile de asigurări, sub incidenţa ASF (Autorităţii de Supraveghere Financiară – n.r.). Deocamdată nu ştim cui să ne adresăm şi cine este responsabil cu implementarea directivei’, a susţinut reprezentanta PwC.

Andreea Giovani a adăugat că ASF a transpus totuşi, în decembrie 2015, o parte din această directivă, cea care se aplică firmelor de asigurări.

Anterior, la acelaşi eveniment, Sandra Genee, senior coordonator în cadrul organizaţiei nonguvernamentale Global Reporting Initivative (GRI), a afirmat că o directivă europeană va obliga companiile care au peste 500 de angajaţi, cele listate la bursă, băncile şi firmele de asigurări ca, din 2018, să publice informaţii privind activitatea lor non-financiară, precum impactul social şi de mediu.

‘Directiva prevede că vor trebui publicate informaţii privind activitatea companiei şi impactul asupra mediului, aspecte referitoare la angajaţi, respectarea drepturilor omului, măsuri anticorupţie şi de prevenire a mitei. Directiva trebuie transpusă în legislaţiile naţionale în 2017, iar în 2018 vor trebui să apară primele raportări’, a spus Genee.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene din 15 aprilie 2014, Parlamentul European a adoptat o directivă privind obligaţia companiilor mari şi a grupurilor de a raporta informaţii privind impactul activităţii lor asupra mediului, aspecte sociale şi legate de angajaţi, privind respectul pentru drepturile omului, aspecte privind lupta împotriva corupţiei şi a mitei şi informaţii privind diversitatea din cadrul membrilor boardului de conducere.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primarul New Yorkului analizează posibilitatea arestării lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU
Primarul New Yorkului analizează posibilitatea arestării lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU
Primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, a declarat că poartă discuţii privind posibilitatea legală de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul Adunării Generale a ONU......
Cât câştigă un creator de conţinut fiscalizat: Emily Burghelea are afaceri record de 2,6 milioane de lei, dar şi cele mai mari datorii de la înfiinţare, peste 1 milion de lei, cu un salariat
Cât câştigă un creator de conţinut fiscalizat: Emily Burghelea are afaceri record de 2,6 milioane de lei, dar şi cele ...
Emiliana Lacrămioara Burghelea, cunoscută publicului sub numele de Emily Burghelea, e unul dintre cei mai urmăriţi creatori ...
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 – A2
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă sâmbătă stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii ...
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Muncii, care e acționar majoritar. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost ...
Marius Alexandru-Dragu, soțul mult mai cunoscutei Anca Dragu, a reușit să dea afară un administrator și să numească ...