Muzeul Prado, deschis zilnic pentru a face faţă crizei

Celebrul muzeu din Madrid Prado va fi deschis zilnic, conducerea sperând să compenseze astfel reducerea cu şase milioane de euro a finanţării sale de funcţionare, în cadrul economiilor publice stabilite de guvernul spaniol, informează 20minutes.fr.   
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 17:12

Prado, unde se află capodopere ale unor pictori ca Francisco Goya sau Diego Velasquez, precum şi de Rembrandt, Rubens sau El Greco, administrează un buget de 42 de milioane de euro, dintre care jumătate provine din subvenţii publice. Susţinerea statului va scădea însă la 30% din bugetul global până în 2013, lucru care obligă muzeul să găsească soluţii pentru a-şi păstra nivelul veniturilor.

 

‘Muzeele sunt afectate e criză fără să fie ele însele în criză’, a spus muzeograful Miguel Zugaza, amintind că Prado a avut în 2011 un număr record de vizitatori – 2,9 milioane. Prin hotărârea de a fi deschis zilnic, Muzeul Prado urmează exemplul National Gallery din Londra şi pe al Rijksmuseum din Amsterdam. Această măsură ar urma să aducă anual venituri suplimentare de 1,5 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...