Leul este cu 5-10% mai puternic decât monedele din regiune – Unicredit

Leul este cu cu 5-10 % mai puternic decât monedele din regiune, în termeni de curs de schimb real efectiv, iar exporturile României s-au scumpit comparativ cu cele din centrul Europei, a afirmat vineri Dan Bucşa, lead economist în cadrul UniCredit Group Londra, la o întâlnire cu jurnaliştii. 
Economica.net - vin, 10 iun. 2016, 09:44
Leul este cu 5-10% mai puternic decât monedele din regiune - Unicredit
Potrivit reprezentantului grupului financiar UniCredit, celelalte state din regiune au avut o politică publică de depreciere a monedei, iar România nu a participat la acest „joc”, în condiţiile în care economia autohtonă depinde mai mult de cererea internă decât celelalte economii din regiune, iar Banca Naţională a României a considerat mai important stocul de credite în valută. 

„Ar trebui să avem un curs de 5 (5 lei/euro) ca să fim unde este acum forintul, sau de 4,7 ca să fim acolo unde este zlotul”, a spus Dan Bucşa, în opinia căruia leul este supraevaluat, menţionând în acest sens că România este printre puţinele ţări din regiune care au deficit comercial. 

Leul a fost stabil datorită fluxurilor stabile de capital străin care au intrat în România şi nu a fost un efort din partea BNR în acest sens (acest lucru se vede şi în rezervele băncii centrale), susţine Dan Bucşa, care a apreciat că moneda naţională nu se va deprecia atât timp cât există acel stoc de credite în valută. 

Pe de altă parte, a atras atenţia reprezentantului grupului financiar UniCredit, dacă alte state din regiune vor continua politica de depreciere a monedei, iar investiţiile străine în România nu vor fi suficient de mari, România va fi nevoită să deprecieze moneda. 

În ceea ce priveşte scenariul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, reacţia imediată va fi deprecierea monedelor şi creşterea randamentelor titlurilor de stat. România este însă mai puţin expusă la risc decât Ungaria sau Polonia, deoarece 85% din titlurile de stat deţinute de străini sunt de deţinute de rezidenţii în zona euro. 

Cursul oficial valabil vineri, 10 iunie, este de 4,5121 lei/euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au......
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini ...