Omul lui Boc a demisionat de la conducerea Transelectrica. Fusese pus vineri

Victor Vevera, consilier personal al primului-ministru Emil Boc, şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei Transelectrica. Demisia a fost înaintată ministrului Economiei, companiei şi Consiliului de Administraţie al acesteia, informează Guvernul.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 09:19

Victor Vevera a fost instalat la conducerea Transelectrica vineri, după ce directorul general al transportatorului de electricitate Transelectrica, Horia Hăhăianu, a fost revocat în AGA din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Acţionarii au aprobat şi revocarea din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al companiei a lui Ionel Florin, locul acestuia fiind luat tot de Vevera.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a emis, în luna iulie a anului trecut, un ordin prin care preşedintele CA al companiilor din subordinea Ministerului Economiei nu poate îndeplini simultan şi funcţia de director general.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, i-a primit la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă......
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic ...
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...