CE: Noul corp european de protecţie a frontierelor externe ale UE va putea fi operaţional din această vară

Noul corp european de gărzi de frontieră va putea fi operaţional din 'această vară' pentru a consolida protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene, grav afectate de fluxul de migranţi, a anunţat miercuri Comisia Europeană, după încheierea unui acord provizoriu între statele membre şi eurodeputaţi cu privire la acest proiect, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 iun. 2016, 14:32
CE: Noul corp european de protecţie a frontierelor externe ale UE va putea fi operaţional din această vară

Pentru ca nouă agenţie să fie creată şi să poată interveni la frontiera unui stat membru supus unei presiuni migratorii ‘disproporţionate’, cum este cazul Greciei, este nevoie ca Parlamentul European să aprobe acest proiect în sesiune plenară în luna iulie.

Construită pe bazele agenţiei europene de protecţie a frontierelor Frontex, noua entitate va avea competenţe extinse şi va dispune de personal permanent de o mie de membri, la orizontul lui 2020. Statele membre vor trebui să pună la dispoziţia noii agenţii cel puţin 1.500 de gărzi de frontieră, personal ce poate fi mobilizat rapid.

Acordul provizoriu la care au ajuns marţi statele membre şi Parlamentul European ‘arată că Europa este capabilă să acţioneze rapid şi decisiv pentru a face faţă provocărilor comune’, a afirmat preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, într-un comunicat.

Calea este de acum deschisă pentru ca acest corp de gărzi de frontieră, propus la jumătatea lunii decembrie de Bruxelles, să fie ‘operaţional începând din această vară’, a estimat Comisia Europeană.

‘Nu este un remediu miraculos care să rezolve criza migranţilor’, a declarat negociatorul-şef pentru Parlament, Artis Pabriks (PPE, conservator), ‘însă este un prim pas vital’.

Negociatorii au menţionat unul dintre punctele cele mai sensibile ale propunerii Comisiei, care prevede ‘dreptul de intervenţie’ al gărzilor de frontieră într-o ţară supusă unei presiuni foarte mari.

‘Dacă un stat membru se opune unei decizii a Consiliului UE de a oferi asistenţă, alte state europene pot reintroduce controale temporare la frontierele interne’, a precizat Parlamentul European într-un comunicat separat.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...