Marea Britanie: Theresa May, în fruntea cursei pentru a-i succeda lui Cameron, un prim pretendent eliminat

Ministrul de interne britanic Theresa May a câştigat marţi detaşat prima rundă a votului deputaţilor conservatori menit să-l desemneze pe noul lor lider, care va fi şi prim-ministrul care va negocia divorţul de Uniunea Europeană, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 18:32
Marea Britanie: Theresa May, în fruntea cursei pentru a-i succeda lui Cameron, un prim pretendent eliminat

Theresa May, o eurosceptică care s-a alăturat în cele din urmă campaniei pentru rămânerea ţării în UE, a primit susţinerea a jumătate dintre cei 330 de deputaţi conservatori din Camera Comunelor, respectiv 165 de voturi.

Ea a fost urmată de ministrul energiei, Andrea Leadsom, 66 de voturi, ministrul justiţiei, Michael Gove (48) şi secretarul de stat pentru pensii, Stephen Crabb (34). Situat pe a cincea poziţie cu 16 voturi, fostul ministru al apărării Liam Fox a fost eliminat din cursă.

Alte două voturi sunt prevăzute joi şi marţea viitoare pentru a ajunge la doi finalişti care vor fi apoi departajaţi printr-un vot prin corespondenţă al celor 150.000 militanţi ai partidului în timpul verii. Noul lider va fi desemnat oficial la 9 septembrie.

Prim-ministrul conservator David Cameron, care nu a participat la vot, şi-a anunţat demisia la 24 iunie, după referendumul privind apartenenţa la UE, când a precizat că-l va lăsa pe succesorul său să conducă negocierile de ieşire din blocul european.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...