Iohannis: Aştept propuneri substanţiale din partea NATO pentru consolidarea prezenţei în Marea Neagră

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic că aşteaptă propuneri substanţiale din partea NATO la reuniunea miniştrilor Apărării din octombrie cu privire la consolidarea prezenţei în Marea Neagră, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 08 iul. 2016, 18:33
Iohannis: Aştept propuneri substanţiale din partea NATO pentru consolidarea prezenţei în Marea Neagră

‘Marea Neagră este, în mod particular, o componentă importantă a securităţii euro-atlantice. Nu trebuie să existe dubii în acest caz. Din păcate, aici, în regiunea Mării Negre, am asistat în ultimii doi ani la schimbări dramatice în ceea ce priveşte mediul de securitate, începând de la anexarea ilegală a Crimeii şi continuând cu destabilizarea regiunii Donbas. Pentru a îmbunătăţi apărarea, am prezentat propuneri pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene în regiunea Mării Negre. Pe baza deciziilor pe care le-am luat, aştept propuneri substanţiale din partea autorităţilor militare NATO la reuniunea miniştrilor Apărării din octombrie, pentru dezvoltarea unui cadru întărit privind prezenţa navală şi aeriană’, a declarat Iohannis, vineri, la reuniunea NAC, potrivit unui document remis AGERPRES.

El a precizat că, în contextul evoluţiei mediului de securitate, este necesară o adaptare.

‘Ca aliat de primă linie, România continuă să fie martoră la creşterea provocărilor de securitate în regiune. Am văzut desfăşurările îngrijorătoare de tehnică militară ale Rusiei în vecinătatea Crimeii anexate ilegal şi am fost ţintă a declaraţiilor agresive ale Rusiei, inclusiv de la nivel înalt. În acest context, este nevoie de construirea unei apărări mai puternice şi mai adaptate şi adaptarea unei posturi de descurajare, care include o prezenţă credibilă şi persistentă a NATO pe flancul estic. Sunt convins că, prin aplicarea integrală, aceste decizii vor asigura un sistem coerent de apărare de la Baltică la Marea Neagră, protejând ţările noastre, popoarele noastre şi evitând acţiunile ostile din cauza unor lucruri înţelese greşit’, a arătat Iohannis.

România apreciază sprijinul şi contribuţia Aliaţilor în regiune la Brigada multinaţională şi iniţiativa de cooperare pentru instruire şi exerciţii, a subliniat şeful statului, arătând că acestea vor asigura o prezenţă terestră în regiunea noastră şi un cadru pentru sporirea interoperabilităţii prin programe de training şi exerciţii mult mai structurate.

‘Salut şi decizia privind declararea capabilităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă. Inaugurarea sistemului antirachetă de la Deveselu în luna mai demonstrează angajamentul Statelor Unite ale Americii şi României pentru dezvoltarea capabilităţii NATO, ca parte a apărării noastre colective’, a completat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul NATO care are loc vineri şi sâmbătă la Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după blocajul Interagroaliment, principala firmă din grupul românesc. Motivul?......
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Departamentul american al Trezoreriei a anunţat joi că a retras 76 de persoane şi entităţi de pe lista sa de sancţiuni, ...
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze ...
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...