Cursul ar putea să scadă până la 4,47 lei/euro, pe termen scurt – ING

Analiştii economici ai ING Bank sunt de părere că, pe termen scurt am putea vedea o apreciere a leului de de până 4,47 lei - 4,48 lei pentru un euro.
Economica.net - mar, 12 iul. 2016, 08:35
Cursul ar putea să scadă până la 4,47 lei/euro, pe termen scurt - ING

Leul a închis ieri cu o apreciere de peste 0,3%, lângă 4,4930/EUR, cea mai redusă valoare pentru pereche de la mijlocul lunii mai.

„Apetitul global pentru risc alimentat de perspectivele unei politici monetare (şi mai) relaxate, fundamentele economice bune ale României şi mediul politic intern destul de neutru pe perioada verii sunt posibili factori din spatele aprecierii leului cu aproape 0,6% în ultimele două sesiuni. Atâta timp cât acest sentiment favorabil la nivel mondial se păstrează, leul ar putea continua să se aprecieze către 4,47 – 4,48/EUR pe termen scurt”, spune raportul de cercetare de piaţă al ING Bank.

Altfel, participanţii la piaţă vor urmări datele privind economia SUA de pe calendar. În şedinţa de astăzi,am putea avea ceva consolidare în jurul a 4,49/EUR după aprecierea din cursul zilei de ieri.

Ce se întâmplă cu leul pe piaţa interbancară astăzi

Euro a scăzut la 4,48 lei, faţă de 4,49 lei, cursul de ieri anunţat de BNR când moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel în faţa leului, din 17 mai 2016: 4,4864 lei. Pe 16 iunie, moneda europeană a atins maximul ultimilor doi ani şi patru luni: 4,5396 lei. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 27 ianuarie 2014 când BNR a anunţat un curs de 4,5400 lei.

Dolarul scade la la 4,03 lei, faţă de 4,07 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 27 iunie, moneda americană a atins maximul ultimelor trei luni şi trei săptămâni: 4.0924. Pe 24 iunie, după anunţarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie, dolarul a crescut puternic cu 10 bani (2,69%) la 4,07 lei, faţă de 3,96 lei, cursul din ziua precedentă.

Francul scade până la 4,12 lei, faţă de 4,13, cursul anunţat ieri de BNR când francul a scăzut cu trei bani şi a atins minimul ultimei luni. Pe 27 iunie, moneda elveţiană a atins maximul ultimelor 11 luni: 4,1990 lei. Mai precis, francul nu a mai atins o valoare atât de ridicată din 24 iulie 2015 când BNR a anunţat un curs de 4,2042 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4942 lei/euro, 4,1366 lei/franc elveţian şi 4,0740 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet, companie care se prezintă drept liderul dezvoltării serviciilor veterinare din România, anunță deschiderea clinicii veterinare PartnerVet Dorobanţi, prima clinică veterinară sub......
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Utilizarea de instrumente bazate pe Gemini a îmbunătăţit semnificativ, anul trecut, capacitatea companiei de a detecta ...
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Producătorii agricoli din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară înregistrat în perioada aprilie ...
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. ...