Biriş: Fără birocraţi ar fi haos. Trebuie să vorbim despre eficientizarea administraţiei publice

Termenul de eficientizare a administraţiei publice ar trebui folosit şi nu cel de debirocratizare, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gabriel Biriş, la evenimentul de lansare a "Cartei Albe a IMM-urilor din România".
Economica.net - J, 14 iul. 2016, 10:59
Biriş: Fără birocraţi ar fi haos. Trebuie să vorbim despre eficientizarea administraţiei publice

‘Conceptul de debirocratizare nu este cel mai fericit. Trebuie să vorbim de eficientizarea administraţiei publice, de cum facem să acordăm servicii publice de calitate cetăţeanului şi contribuabilului – şi nu trebuie să vorbim de debirocratizare. Debirocratizarea, ca termen, poate să conducă la gândul că putem funcţiona fără birocraţie. Complet greşit! Nu există stat fără birocraţie. Fără birocraţi, ar fi haos’, a spus Gabriel Biriş.

Conform acestuia, conceptul de debirocratizare ar putea destabiliza oamenii care lucrează în sistem şi fără de care nu se pot lua măsuri de eficientizare şi de creştere a calităţii administraţiei publice.

‘În eficientizarea administraţiei şi de creştere a serviciilor publice, cred că principala măsură trebuie să fie cea a informatizării, a unificării bazelor de date pentru că, în momentul de faţă, România nu prea pare din punct de vedere al administraţiei un stat unitar. Fiecare instituţie are propriile baze de date’, a explicat Gabriel Biriş.

El a adăugat că este nevoie de baze de date comune la nivelul instituţiilor.

‘România are nişte certe avantaje care ţin în special de sectorul IT: are una dintre cele mai mari viteze de internet şi un grad mare de accesibilitate la internet din lume. Toate acestea trebuie folosite în interesul nostru, pentru că, atunci când vine vorba de folosirea acestor instrumente, din punct de vedere al folosirii lor în administraţie, suntem în Evul Mediu’, a concluzionat Gabriel Biriş.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...