Negocierile dintre creditori şi guvernul grec sunt în impas

Expiră timpul alocat finalizării planului ce prevede ca creditorii privaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin, pentru a atenua povara fiscală a Greciei, a avertizat marţi Charles Dallara, directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale (IIF) şi reprezentantul băncilor şi creditorilor privaţi, potrivit Reuters.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 19:08

Dallara a afirmat, la o conferinţă de presă desfăşurată la Zurich, că dincolo de acordul iniţial, implementarea unei tranzacţii complexe ce implică multiple părţi şi cooperarea dintre sectorul public şi cel privat va răpi din timpul rămas până în 20 martie, când Grecia trebuie să răscumpere obligaţiuni de 14 miliarde de euro. În joc nu este numai „viitorul social” al Greciei, ci şi „stabilitatea europeană”, a avertizat reprezentantul băncilor şi creditorilor privaţi.

Negocierile dintre creditori şi guvernul elen au stagnat săptămâna trecută, punând în pericol al doilea plan de ajutor al zonei euro şi FMI pentru Grecia, în valoare de 130 miliarde de euro. Aceşti bani sunt esenţiali pentru a evita intrarea Greciei în incapacitate de plată.

Dallara a afirmat că nivelul dobânzii (cupon) şi diversele probleme legale rămân ca o barieră în calea încheierii acordului care, susţine Dallara, acoperă o datorie deţinută de creditorii privaţi de 200 miliarde de euro. Întrebat dacă grupul său acceptă o dobândă (cupon) sub 4% pentru noile obligaţiuni, care urmează să fie emise în schimbul celor actuale, Dallara a refuzat să răspundă. De asemenea, directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale nu a dorit să facă o estimare a timpului necesar ajungerii la un acord între creditori şi guvernul elen. Totuşi, Dallara a afirmat că rămâne optimist că se va ajunge la un acord pe bază voluntară, cu o participare extinsă a creditorilor privaţi.

Grecia susţine că nu este pregătită să plătească o dobândă (cupon) mai mare de 3,5%, ceea ce ar impune pierderi mai mari creditorilor care deţin obligaţiuni guvernamentale elene.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, i-a primit la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă......
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic ...
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...