Transgaz a încheiat acorduri de interconectare cu operatorul sistemului bulgar şi cu cel ucrainean

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - Transgaz a încheiat în cursul acestei luni acordul de interconectare aferent punctului Negru Vodă 1 cu operatorul sistemului bulgar (Bulgartransgaz) cât şi acordul de interconectare aferent punctului Isaccea 1 cu operatorul sistemului ucrainean (Ukrtransgaz), potrivit unui comunicat publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 22 iul. 2016, 15:54
Transgaz a încheiat acorduri de interconectare cu operatorul sistemului bulgar şi cu cel ucrainean

Ambele puncte reprezintă puncte de interconectare transfrontalieră aferente conductei Tranzit 1 (Isaccea – Negru Vodă).

Aceste acorduri vor intra în vigoare la data de 1 octombrie 2016 şi prevăd asigurarea fluxurilor fizice de gaze naturale pe direcţia Ucraina – România – Bulgaria precum şi asigurarea unor fluxuri virtuale în sens invers, precizează Transgaz.

‘La momentul actual nu pot fi asigurate fluxuri fizice reversibile, acest obiectiv urmând a fi analizat de operatorii de transport şi implementat în anii următori, acordurile de interconectare urmând a fi amendate în consecinţă. Existenţa unor acorduri de interconectare între operatorii de transport adiacenţi punctelor de interconectare transfrontalieră între statele membre ale Uniunii Europene este o obligaţie impusă prin regulamentul (UE) 2015/703 de stabilire a unui cod de reţea pentru normele privind
interoperabilitatea şi schimbul de date’, se arată în comunicat.

Aceste acorduri stabilesc atât detaliile tehnice legate de operarea şi exploatarea staţiei aferente punctelor de interconectare cât şi regulile de nominalizare, corelare şi alocare a cantităţilor de gaze, reguli transparente şi nediscriminatorii aplicabile în raportul dintre operatori şi toţi potenţialii utilizatori de reţea.

‘Este important de menţionat faptul că încheierea acestor acorduri reprezintă unul dintre obiectivele iniţiativei CESEC lansate anul trecut de Comisia Europeană în scopul facilitării mecanismelor de funcţionare a pieţei europene integrate în regiunea sud-est europeană. Subliniem faptul că informaţiile conţinute în aceste acorduri şi care sunt relevante pentru utilizatorii
de reţea vor fi publicate pe site-ul Transgaz’, se precizează în comunicat.

Compania de transport al gazelor naturale, Trangaz, a prelungit până la 31 septembrie contractul cu Gazprom pentru tranzitul prin România al gazelor ruseşti prin conducta Isaccea-Negru Vodă, deoarece nu s-au putut încheia acordurile de interoperare cu Ucraina şi Bulgaria, aşa cum cere legislaţia europeană.

Normele europene cereau semnarea unor acorduri de interoperare pentru conductele de tranzit cu statele vecine.

Te-ar mai putea interesa și
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de......
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...