Discuţiile dintre UniCredit şi Santander privind fuziunea diviziilor lor de gestionare a activelor au eşuat

Grupul bancar italian UniCredit SpA va căuta opţiuni alternative pentru divizia sa de gestionare a activelor, Pioneer, inclusiv o potenţială listare la bursă, după ce a încheiat negocierile cu banca spaniolă Santander, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 14:08
Discuţiile dintre UniCredit şi Santander privind fuziunea diviziilor lor de gestionare a activelor au eşuat

Santander, cea mai mare bancă din zona euro, confirmase anul trecut că studiază potenţiala fuziune a diviziei sale de gestionare a activelor cu cea a UniCredit, o tranzacţie estimată la 2 – 3 miliarde de euro.

Eşuarea negocierilor cu Santander ar putea creşte presiunile asupra UniCredit pentru majorarea capitalului deoarece fuziunea ar fi ajutat banca italiană să-şi consolideze capitalul.

Miercuri, UniCredit a anunţat că va analiza opţiunile sale privind Pioneer ca parte a noului plan de afaceri destinat reducerii costurilor, consolidării capitalului şi creşterii profitabilităţii afectate de acumularea creditelor neperformante şi dobânzile extrem de scăzute. Planul este elaborat de Jean Pierre Mustier, care în 12 iulie a preluat postul de director general al UniCredit. În prima săptămână de la preluarea mandatului, Mustier a vândut un pachet de 10% din acţiunile Pekao şi un alt pachet de 10% din acţiunile Fineco, strângând peste un miliard de dolari de pe urma acestor tranzacţii.

Acţiunile UniCredit înregistrau miercuri un declin de 2,5% la Bursa de la Milano.

O fuziune între diviziile de gestionare a activelor ale UniCredit şi Santander ar fi creat unul din liderii europeni în domeniu, care ar fi administrat fonduri de aproximativ 400 de miliarde de euro.

În ultima vreme, UniCredit a avut dificultăţi în a-şi consolida baza de capital pentru a respecta noile reglementări în materie, sarcina fiind îngreunată de structura complexă a băncii, cu operaţiuni în 17 ţări. La 31 martie, rata capitalului de bază de rangul 1 al UniCredit era de 10,5%, în scădere faţă de 10,7% la finele anului trecut. UniCredit are cea mai mică rată de capital de bază din rândul marilor bănci italiene, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană cere o rată de 10% pentru 2016.

‘Am încercat cât de mult am putut să îndeplinim aşteptările autorităţilor de reglementare dar nu am reuşit să facem asta’, a afirmat şeful Santander, Jose Antonio Alvarez.

Fondurile de investiţii americane Warburg Pincus şi General Atlantic, erau de asemenea implicate în planificata fuziune, după ce în 2013 au achiziţionat 50% din acţiunile Santander Asset Management.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s prognozează o evoluție bună a turismului în Grecia pentru 2026, în ciuda schimbării tendințelor din sector
Moody’s prognozează o evoluție bună a turismului în Grecia pentru 2026, în ciuda schimbării tendințelor din sector
În pofida şocului energetic, Moody's Analytics încă se aşteaptă în această vară la o evoluţie bună a sectorului turismului în Grecia şi în general în Europa, informează publicaţia......
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
 SUA au bombardat Iranul pentru a şaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ...
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat în final și ea prețurile carburanților în această ...
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de euro
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de ...
Electrica, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei electrice, care își construiește acum și ...