Aeroportul din Dubai, din nou operaţional după accidentul unui avion al Emirates

Aeroportul internaţional din Dubai şi-a reluat operaţiunile după ce a fost închis timp de patru ore în urma unui accident la aterizare al unui avion Boeing 777 al companiei Emirates, a anunţat biroul de informare al guvernului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 03 aug. 2016, 16:44
Aeroportul din Dubai, din nou operaţional după accidentul unui avion al Emirates

Operaţiunile de decolare şi de aterizare s-au reluat pe aeroportul internaţional din Dubai’, a indicat biroul, pe Twitter. Cei 300 de ocupanţi ai avionului au fost evacuaţi teferi şi nevătămaţi, dar un pompier a murit în operaţiunile de salvare, potrivit Autorităţii de aviaţie civilă din EAU.

Emirates, proprietate a emiratului din Dubai, a anunţat pe Twitter un ‘incident’ pe aeroport în care a fost implicat unul dintre avioanele sale în jurul orei 12.45 (08.45 GMT), precizând că nu cunoaşte cauzele accidentului.

Aviaţia civilă a deschis o anchetă pentru a determina cauzele accidentului ‘în colaborare cu Emirates şi aeroportul’.

La câteva ore după accident, aeroportul a fost închis, a anunţat operatorul Dubai Airports. ‘Toate plecările şi sosirile au fost suspendate până la noi ordine’, a precizat, pe Twitter, Dubai Airports.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...