UNICAT. O pelerină şi un şal ţesute de un milion de păianjeni au fost expuse la Londra VIDEO

O pelerină şi un şal din fire de mătase produse de peste un milion de păianjeni sunt expuse la Victoria and Albert Museum din Londra, fiind singurele articole din lume de această mărime care au fost realizate prin activitatea arahnidelor, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 15:11

A fost nevoie de patru ani pentru realizarea acestor obiecte unice, potrivit reprezentanţilor muzeului londonez. Cele două articole vestimentare sunt opera unui englez, Simon Peers, şi a unui american, Nicholas Godley, stabiliţi de mai mult timp în Madagascar. Cei doi s-au inspirat dintr-o ilustraţie din secolul al 19-lea în care era evocată această artă aproape dispărută.

Ultima creaţie din mătase de păianjen cunoscută este de la sfârşitul secolului al 19-lea şi a fost prezentată la Expoziţia Universală de la Paris, însă aceasta nu mai este de găsit, au mai precizat reprezentanţii muzeului.

Pelerina şi şalul vor fi expuse până pe 5 iunie în celebrul muzeu londonez, fiind însoţite de un film în care este prezentat modul în care au fost realizate.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...