Samsung va construi în Ungaria o uzină pentru producţia de baterii destinate automobilelor electrice

Firma sud-coreeană Samsung SDI a anunţat marţi că intenţionează să investească până la 400 miliarde woni (358 milioane de dolari) pentru a construi în Ungaria o uzină care va produce baterii destinate automobilelor electrice, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 30 aug. 2016, 10:08
Samsung va construi în Ungaria o uzină pentru producţia de baterii destinate automobilelor electrice

Samsung SDI, printre clienţii căreia se numără BMW Group Volkswagen, Jaguar şi Land Rover, a precizat că uzina din apropierea Budapestei ar urma să demareze producţia în a doua jumătate a lui 2018 şi va putea să furnizeze anual baterii pentru 50.000 de automobile electrice.

‘Noua uzină ne va ajuta la reducerea costurilor logistice şi la satisfacerea rapidă a cererilor venite de la clienţii noştri, având în vedere că mai multe companii europene au uzine de producţie în jurul Ungariei’, a informat Samsung SDI, o companie afiliată concernului Samsung Electronics, într-un comunicat de presă.

Aceasta va fi cea de a treia uzină la care Samsung SDI va produce baterii destinate automobilelor electrice, după cele de la Ulsan (Coreea de Sud) şi Xian (China).

Rivalul LG Chem intenţionează, la rândul său, să construiască în Polonia o uzină pentru producţia de baterii destinate automobilelor, electrice în ideea de a răspunde la cererile crescute venite din partea producătorilor europeni.

Firma japoneză de cercetare de piaţă B3 estimează că piaţă globală de automobile electrice va ajunge la o valoare de 20.700 miliarde woni (aproximativ 18 miliarde de dolari), de la aproximativ 3.700 miliarde woni în 2013. Pentru a răspunde la creşterea cererii, Samsung SDI a anunţat anterior că intenţionează să investească aproximativ 3.000 de miliarde woni în producţia de baterii destinate automobilelor electrice până în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...