Hidroelectrica estimează un profit brut de un miliard de lei în primele opt luni

Hidroelectrica estimează că va realiza un profit brut de un miliard de lei cumulat pe primele opt luni ale anului, având în vedere volumul de vânzări din luna august 2016 şi faptul că, pe primele 7 luni, a înregistrat un rezultat brut de 913 milioane de lei.
Economica.net - vin, 02 sept. 2016, 06:40
Hidroelectrica estimează un profit brut de un miliard de lei în primele opt luni

Potrivit unui comunicat al companiei, remis AGERPRES, estimarea de vânzări pe luna august este de peste 236 milioane de lei la o energie vândută de peste 1.3 TWh.

‘Profitul brut înregistrat după închiderea contabilă pe primele 7 luni din anul curent este mai mare cu peste 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 în condiţiile în care cifra de afaceri de 1,9 miliarde de lei cumulată până la sfârşitul lunii iulie 2016 este mai mică cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatele financiare curente sunt cu atât mai bune cu cât acestea s-au ocazionat pe fondul diminuării cifrei de afaceri’, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, deşi cantităţile produse în cele două perioade de comparaţie sunt aproape similare (10,6 TWh), scăderea veniturilor a fost generată de reducerea accentuată a preţurilor în piaţa de energie de la 165lei/MWh în primele 7 luni din 2015, la 156lei/MWh în aceeaşi perioadă a anului curent.

Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă în luna iunie a acestui an, după patru ani de reorganizare judiciară.

Mai departe, după ieşirea din insolvenţă, Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al Hidroelectrica, are în vedere listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile companiei.

Compania a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de lei şi un profit de 1,1 miliarde de lei. Pentru acest an se aşteaptă obţinerea unui profit-record de 1,3 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să preia activele Lukoil. Interes deosebit pentru perimetrul de gaze Trident din Marea Neagră, ce solicitări au investitorii
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să ...
Patru companii mari și foarte mari la nivel global s-au aliat ca să cumpere activele internaționale ale Lukoil, inculsiv cele din România. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare......
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale ...
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...