Patru militari români, răniţi în Afganistan. Ce spune ministrul Apărării

Patru militari din Batalionul Protecţia Forţei 'Rechinii Albi' au fost răniţi duminică, 25 septembrie, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan, informează un comunicat de presă al MApN.
Economica.net - D, 25 sept. 2016, 12:18
Patru militari români, răniţi în Afganistan. Ce spune ministrul Apărării

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat duminică, într-o postare pe Facebook, că au fost luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire a celor patru militari din Batalionul Protecţia Forţei ‘Rechinii Albi’, răniţi în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

„Suntem informaţi permanent, atât eu, cât şi Şeful Statului Major General, despre situaţia militarilor noştri răniţi la Kandahar. Toate măsurile sunt întreprinse pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire a celor patru militari din Batalionul Protecţia Forţei ‘Rechinii Albi’, răniţi, astăzi, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan”, a afirmat Motoc.

Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă şi caporalii Marcel Neagu şi Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheaţi de medicii spitalului din Baza Aeriană Kandahar, fiind în stare stabilă.

‘Conducerea Batalionului a asigurat condiţiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor, pe care le vom informa în mod constant, cu privire la starea sănătate a celor dragi’, a mai susţinut Motoc.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...