CNA a aprobat noua structură de programe a SRTv, care face tranziţia spre o reconfigurare a canalelor TVR

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de joi, noua structură a serviciilor de programe ale Societăţii Române de Televiziune (SRTv), care face tranziţia spre o reconfigurare a canalelor Televiziunii Române, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 29 sept. 2016, 13:03
CNA a aprobat noua structură de programe a SRTv, care face tranziţia spre o reconfigurare a canalelor TVR

Astfel, TVR 1 se va orienta spre actualitate şi informaţie, TVR 2 va fi un canal generalist, iar TVR 3 – un post regional şi cultural, potrivit unei adrese transmise CNA de către Irina Radu, preşedintele-director general al SRTv, şi analizată în şedinţa de joi.

La rândul său, Carla Tompea, director de programe al SRTv, a declarat în şedinţa de joi a CNA că atât Comitetul Director al SRTv, cât şi Consiliul de Administraţie al TVR au elaborat şi aprobat o strategie care include măsuri legislative, măsuri instituţionale şi de ordin redacţional.

‘Această strategie (…) prevede mai mulţi paşi (…) şi probabil anul viitor, 2017, telespectatorii noştri vor reuşi să vadă şi pe micul ecran efectele acesteia. Până atunci însă, Comitetul Director şi directorii canalelor au considerat că aceste grile de toamnă trebuie să reprezinte o tranziţie către o viitoare poziţionare şi reconfigurare editorială a canalelor SRTv şi mă refer aici şi la cele două canale principale (…) TVR 1 şi TVR 2, la canalul TVR 3 şi, de asemenea, la cele două canale care reprezintă România dincolo de graniţe, TVR Internaţional şi TVR Moldova. (…) TVR încearcă prin această reconfigurare o îndeplinire mai clară, mai profundă, mai profesionistă a misiunii sale publice’, a spus Tompea.

Membrul CNA Radu Herjeu s-a arătat surprins de faptul că TVR 1 s-ar putea transforma într-o televiziune de ştiri.

‘Din câte înţeleg eu (…) se pare că strategia Consiliului de Administraţie este să transforme TVR 1 în canal de ştiri, ceea ce cred că ar fi o premieră europeană – ca principalul canal public (…) să fie de ştiri. (…) S-ar putea să fie şi mai greu să impuneţi TVR 2 ca fiind canalul generalist, unde cetăţeanul poate vedea absolut tot ceea ce-l interesează. (…) TVR 3 (…) cred că are toate ingredientele pentru a deveni chiar un canal atipic pentru România şi unic în acelaşi timp pe piaţa românească, deci cu mari şanse de a se impune, dar pentru asta românii trebuie să şi afle despre el’, a spus Herjeu.

Decizia de aprobare a noii structuri a serviciilor de programe ale SRTv a fost luată de CNA cu şapte voturi ‘pentru’ (Florin Gabrea, Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu) şi un vot ‘împotrivă’ (Gabriel Tufeanu).

În motivarea votului său negativ, Tufeanu a făcut referire la faptul că SRTv are datorii la bugetul de stat, care au fost eşalonate. ‘Nu este plătită reeşalonarea’, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...