Măsura elegantă din ofertele electorale. E păcat să n-o facem

Dacă la nivelul TVA ne-am aliniat la firesc, cu cotă redusă la alimente şi o cotă standard care ne plasează în partea medie inferioară a clasamentului în UE, la taxarea muncii am rămas într-o poziţie nefirească.
Avem o cotă de contribuţii sociale mare faţă de ţările cu care, cel puţin în teorie, concurăm pentru atragerea de investiţii. Oferta fiscală, strict legată de acest aspect, ar aduce România în rândul ţărilor cu o taxare rezonabilă a muncii, după puterea economiei.

De ce e nevoie o scădere atât de abruptă a contribuţiilor sociale?

Institutul Economic Molinari a făcut un studiu, asupra taxării muncii în UE, şi spune că pentru un euro net plătit unui angajat român, angajatorul cheltuie 1,76 euro. Această sumă ne plasează pe nefirescul loc 8 în Europa Unită. Întrebarea e: ne dorim această faimă? De ţară cu povară fiscală excesivă pe locul de muncă?

Dacă una dintre ofertele celor două partide se va concretiza, cheltuiala pe locul de muncă ar fi în jur de 1,64 euro la un euro net plătit angajatului şi România ar coborî de pe locul 8 pe la 20. Este spectaculos. Dar e şi safe, totodată. Această mişcare n-ar afecta bugetul atât de mult pe cât s-ar putea crede şi nici nu e o cascadorie de dumping fiscal, aşa cum lasa să partidele să se înţeleagă.

Eleganţa exerciţiului constă în faptul că pentru ceva mai mult de o zecime tăiată din costul fiscal al locului de muncă, România sare peste toată plaja medie din UE, dar n-o părăseşte. Diferenţele dintre statele din această zonă a clasamentului sunt atât de mici, încât cu un cost bugetar infim, fiscalitatea pe muncă din România ar coborî de la cea mai mare dintre medii, la cea mai mică dintre medii. Lucrurile astea contează în ochiul precaut al investitorului de talie mare. 

Măsura lipsită de graţie

Ce mai contează pentru investitor e ca afacerea lui să se desfăşoare într-un mediu sigur. Iar această siguranţă ar dispărea dacă bugetul statului ar intra în dificultate. O nouă scădere a TVA, propusă de ambele partide, ar putea afecta echilibrul bugetar. Sigur, orice scădere de taxă e un lucru bun, în general, pentru economia reală. Dar există riscul ca o relaxare fiscală iraţională să dezechilibreze statul, iar acesta să ia măsuri şoc. Am avut exemplu în 2010 despre ce se poate întâmpla atunci când statul rămâne fără bani, când TVA a fost urcată fără drept de apel din partea societăţii de la 19% la 24%.

Trebuie să fim atenţi. Este de notorietate în mediile economice că bugetul de anul acesta arată bine dacă te uiţi la valoarea deficitului, dar că a acumulat tensiuni. Scăderea repetată a valorii TVA a pus presiune pe funcţionari să dea din coate pentru întrunirea deficitului programat. Nimic rău în asta atâta timp cât n-au fost constrânşi să taie şi de la investiţii.

Totodată, o scădere suplimentară a TVA ne-ar duce într-o zonă nefirească în clasamentul UE, între paradisurile fiscale. Sigur, e drăguţ să fii considerat paradis fiscal, dar ele, de regulă, nu-şi fac griji socio-economice pentru populaţii de 20 de milioane de oameni.