Curtea Constituţională de la Chişinău a decis că Traian Băsescu rămâne cetăţean al Republicii Moldova

Curtea Constituţională de la Chişinău a respins sesizarea socialistului Igor Dodon privind acordarea cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte al României, Traian Basescu. Prin umare, decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat în acest sens, este constituţional, anunţă Deschide.md. 
Economica.net - J, 20 oct. 2016, 18:30
Curtea Constituţională de la Chişinău a decis că Traian Băsescu rămâne cetăţean al Republicii Moldova

Curtea a reţinut că prevederile articolului 88 lit.c) din Constituţie îl abilitează pe preşedintele Republicii Moldova cu una din principalele atribuţii în exercitarea puterii de stat, care vizează statutul juridic al persoanei: acordarea cetăţeniei. Astfel, conform normei constituţionale, preşedintele ‘soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic’.

Curtea a menţionat că, potrivit art. 27 din lege, preşedintele Republicii Moldova emite decrete în cazul acordării, redobândirii, renunţării şi retragerii cetăţeniei Republicii Moldova, iar, în cazul refuzului de acordare a cetăţeniei, va da un răspuns argumentat.

În acelaşi timp, Curtea a amintit, că, potrivit art. 41 din lege, ‘Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei poate fi atacat la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare’.

De asemenea, potrivit art. 42 din lege, refuzul de a primi cereri în problemele cetăţeniei Republicii Moldova, încălcarea termenelor, a modului de examinare a cererii şi de executare a hotarârilor în problemele cetăţeniei precum şi refuzul acordării cetăţeniei şi alte acţiuni comise de persoane oficiale pot fi atacate, în modul stabilit de lege, în instanţa judecatorească.

Concluzionând cele menţionate, Curtea a constatat ca sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare de fond.

Grupul parlamentar al Partidului Socialişilor din Republica Moldova a depus pe 26 august o sesizare la Curtea Constituţionala, prin care a cerut anularea decretului preşedintelui Nicolae Timofti privind acordarea cetaţeniei moldoveneţti fostului preşedinte român Traian Basescu. Potrivit socialiştilor, decretul nu este constituţional pentru că fostul preşedinte român ‘nu recunoaşte statalitatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova’.

Decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind acordarea cetăţeniei moldoveneşti lui Traian Basescu şi soţiei sale sale, Maria, a fost publicat în ‘Monitorul Oficial’ la data de 17 iunie.

Pentru a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova, ‘cu acte în regulă’, ei trebuie să depună juramântul. Băsescu a declarat că nu a hotarât încă dacă va depune sau nu juramântul pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței atacată cu topoare în urma unui clip postat pe TikTok
Miruţă îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării, după atacul asupra ambulanței ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, să pună pe ordinea de zi, spre a fi dezbătut şi adoptat rapid, proiectul......
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost reclamaţi de cetăţeni – impactul OUG 84 din 2024 – exclusiv
Schimbarea de viziune a Poliţiei produce efecte: peste 1.900 de şoferi agresivi în trafic, amendaţi fiindcă au fost ...
Aproape 2.000 de şoferi agresivi au fost sancţionaţi de Poliţia Rutieră ca urmare a reclamaţiilor făcute de cetăţenii, ...
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Record absolut de căldură la Hong Kong – 36,9 grade Celsius
Hong Kong a înregistrat duminică după-amiază cea mai ridicată temperatură de la începutul monitorizării datelor, ...
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea naturală
Premieră în Europa reușită de un brand românesc: Compania Lyset a creat lumina artificială aproape identică cu cea ...
Compania românească Lyset anunță o premieră locală în domeniul iluminatului de interior odată cu dezvoltarea unei ...