Ministrul Transporturilor l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu că Timişoara va avea centură ocolitoare până în 2019

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu, în cadrul unei întâlniri, că oraşul Timişoara va avea centură ocolitoare din nord-estul oraşului până în sud, lucrările urmând să se încheie în anul 2019.
Economica.net - vin, 04 nov. 2016, 16:40
Ministrul Transporturilor l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu că Timişoara va avea centură ocolitoare până în 2019

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al PNL Timiş, primarul liberal al municipiului Timişoara a avut o întâlnire, la sediul primăriei, cu ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, care l-a asigurat pe edil că Timişoara va avea o centură ocolitoare.

„Îi mulţumim domnului ministru Buşe pentru că a răspuns invitaţiei de a participa la un dialog despre un proiect major pentru timişoreni, care s-a soldat cu stabilirea unui calendar ferm al lucrărilor şi cu identificarea unei soluţii clare de finanţare a centurii auto ocolitoare sud. Proiectul se va realiza cu fonduri europene, în baza master-planului general de transport. CNAIR va realiza lucrarea în regie proprie, ceea ce înseamnă termene mai scurte şi evitarea mai multor blocaje în implementare. Este, fără îndoială, una dintre cele mai bune veşti posibile pentru timişeni, dar şi în perspectiva proiectului Timişoara, Capitală Europeană a Culturii”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit sursei citate, până la finele lunii noiembrie se va organiza licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic.

În perioada august – octombrie 2017 se va pregăti hotărârea de Guvern pentru aprobarea obiectivului de investiţii, iar până în februarie 2018 se vor realiza exproprierile şi se va obţine autorizaţia de construcţie.

„Execuţia propriu-zisă a lucrării se va face în perioada 15 februarie 2018 – 31 decembrie 2019”, a mai anunţat Robu.

În 24 septembrie. aproximativ 300 de timişeni, majoritatea liberali, au participat, răspunzând apelului făcut de primarul Nicolae Robu, la un miting de protest în care au cerut Guvernului finanţarea unei centuri ocolitoare pentru Timişoara.

Potrivit Masterplanului de transporturi, Centura de Sud a Timişoarei, care ar urma să lege nord-estul oraşului de sud, va avea 20 de kilometri şi va costa aproximativ 103 milioane de euro. Aceasta ar urma să lege actuala bucată de centură, care asigură conexiunea între Calea Aradului şi Calea Lugojului, să continue pe lângă comunele Moşnita Nouă şi Giroc şi să iasă pe Calea Şagului, la intrarea în Timişoara dinspre Vama Moraviţa.

În prezent, Timişoara are o bucată de centură ocolitoare în partea de nord a oraşului, de 12,6 kilometri, care leagă Calea Lugojului de Calea Aradului.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas își extinde parteneriatul cu Mistral, pentru a-și spori măsurile de securitate cibernetică
BNP Paribas își extinde parteneriatul cu Mistral, pentru a-și spori măsurile de securitate cibernetică
BNP Paribas îşi sporeşte măsurile de apărare cibernetică în anticiparea puternicelor modele de inteligenţă artificială (AI) care expun vulnerabilităţile, a anunţat marţi Marc Camus,......
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, închis temporar în perioada 4-5 iunie
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, închis temporar în perioada 4-5 iunie
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notificări transmise de autoritățile ...
Cum se vede Legea Nordis în rezultatele dezvoltatorului Impact: 16 apartamente vândute și 75% din venituri au fost generate de firma de construcții
Cum se vede Legea Nordis în rezultatele dezvoltatorului Impact: 16 apartamente vândute și 75% din venituri au fost generate ...
Legea Nordis, adoptată în decembrie 2025, a schimbat modul de încasaare a avansurilor de la clienți, și implicit modul ...
Ministrul Agriculturii Tanczos Barna a cerut la Consiliul Agrifish de la Bruxelles alocarea rapidă de bani către fermieri din rezerva de criză
Ministrul Agriculturii Tanczos Barna a cerut la Consiliul Agrifish de la Bruxelles alocarea rapidă de bani către fermieri ...
Planul de acţiune pentru fertilizanţi al Comisiei Europene este absolut necesar, însă trebuie să vedem şi aplicarea ...