Plăţile cu cardul au crescut cu 59% în magazinele online româneşti

Valoarea plăţilor online prin card în sistemul 3D Secure la magazinele online româneşti a înregistrat o creştere de 59% în primele trei trimestre ale anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, iar la sfârşitul lunii septembrie 2016 se procesaseră plaţi online în valoare de peste 434,2 milioane de euro, faţa de 273,2 milioane de euro procesate în primele 9 luni ale anului 2015, conform unui studiu remis AGERPRES.
Economica.net - lun, 07 nov. 2016, 14:15
Plăţile cu cardul au crescut cu 59% în magazinele online româneşti

Numărul de tranzacţii online prin card a crescut semnificativ în intervalul ianuarie-septembrie 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă în 2015 se înregistrau, în medie, circa 800.000 de tranzacţii lunar, numărul a crescut la aproximativ 1,1 milioane de tranzacţii pe lună în primele trei trimestre ale anului 2016, conform datelor furnizate de RomCard, în premieră pentru GPeC. Din punct de vedere al comportamentului de consum, în luna martie a fiecărui an s-au înregistrat cele mai multe tranzacţii şi cel mai mare volum din primele 9 luni ale anului, atât în 2015, cât şi în 2016.

În martie anul trecut românii au făcut peste 850.000 de tranzacţii online cu cardul, în valoare de peste 35 de milioane de euro. Trend-ul s-a menţinut şi în 2016, luna martie fiind cea mai importantă din primele trei trimestre ale anului în curs, când s-au înregistrat peste 1,1 milioane de tranzacţii în valoare de peste 54 de milioane euro.

O altă statistică arată că în luna august 2016, numărul de tranzacţii nu a înregistrat niciun recul, aşa cum s-a întâmplat în august 2015. Chiar şi în plină perioadă de concedii, românii au continuat să tranzacţioneze online prin card exact ca într-o lună obişnuită, numărul de tranzacţii depăşind 1,1 milioane, iar valoarea acestora depăşind 47 de milioane euro.

Anul 2016 se va încheia, conform estimărilor GPeC, cu un bilanţ de circa 585 milioane de euro procesate online prin card în sistemul 3D Secure la RomCard, la care se adaugă volumul procesat de Netopia mobilPay.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...